Obiceiul închiderii votului mai devreme de ora fixată era o practică frecventă în mediul rural. Cosmin făcuse și el același lucru. Nu se gândise că cei doi votanți din marginea satului vor mai veni în ultima clipă să voteze. Oricum, raportase la Prefectură că prezența la urne a fost sută la sută. Nimeni nu a fost deranjat că pe listele de vot apăreau și vreo trei persoane decedate de curând.
A doua zi după alegeri, primarul interimar din Nărujelu era convocat la Prefectură cu toate documentele alegerilor anulate. Toată presa de opoziție comenta pe larg cele petrecute la Nărujelu. Titlurile ziarelor locale cereau arestarea Biroului Electoral și repetarea alegerilor parțiale cu observatori de la București. Prefectul turba de furie. Își vedea periclitat un nou mandat. Adversarul său politic puse tunurile pe el, considerându-l părtaș la fraudă.
Intrarea lui Cosmin în Biroul prefectului declanșă un torent de înjurături și insulte la adresa incultului Cosmin, care i-a înșelat încrederea și i-a distrus ascensiunea politică. Regreta că a primit o atenție din parte trogloditului din Nărujelu: Un plic burdușit cu zece mii de dolari!
La tăvălugul de injurii, bietul Cosmin abia reușea să spună „Aveți dreptate. Am înțeles! ”
Ascultă măi țărănoiule! Reluăm alegerile peste două săptămâni. Propunerea noastră este de data aceasta Evdochia. E deșteaptă, știe să vorbească în public, are experiență în munca de conducere.
– A dat mai mult decât mine?
– Ieși afară , obraznicule! Nu mă obliga să-ți fac dosar penal!
– Și eu pot face un denunț, ca un om prost de la țară.
– Hai să terminăm cu prostiile! Vei fi viceprimar și toată lumea va fi mulțumită E bine?
– Mai reflectez!
Prefectul rămase răvășit. Nu se așteptase la așa îndârjire din partea unui țărănoi de la coada vacii. Va trebui să fie mai atent cu tinerii de la țară cu ambiții politice.
Evdochia ajunse înaintea lui Cosmin în Nărujelu. Își lăsase toate economiile în Biroul prefectului. Era hotărâtă să facă bani și din piatră seacă Cei veniți la biserică la un botez aflaseră că ea va fi viitorul primar. Unele dintre fostele călugărițe au început s-o lingușească, lăudând-o pentru calitățile ei manageriale. Intervenea din când în când mimând modestia.
– Exagerați ,fetelor! Nu e chiar așa!
Doamnele prestatoare de servicii erotice se gândeau la viitorul lor manager și fiecare spera într-o promovare. Evdochia ar fi vrut să se ocupe în continuare de fabrica de făcut bani. Nu prea erau compatibile cele două meserii. Va găsi ea o portiță să-și refacă economiile din plicul consistent dat prefectului vestit pentru șpăgile pe care le pretindea direct sau prin intermediari.
Ca primar, ai multe oportunități de a face bani.
Fosta șefă de la mânăstire trebuia să se gândească bine pe cine va numi în locul ei. Ca primăriță nu se va mai putea dezbrăca în fața clienților. Ar face de rușine instituția. Așa în taină ar mai putea oferi șefilor câte o plăcere nevinovată ca bonus.
Evdochia s-a gândit să lase afacerea pe mâna Melaniei, o superbă brunetă gata să dea pe spate orice inspecție de la financiar. Singurul regret al Evdochiei era că nu se va mai putea bucura de partidele cutremur cu tineri aflați la început de plăceri erotice. Va găsi ea o cale să împace și capra și varza.