Paula ROMANESCU

Cand uitarea ne curteaza vrand astfel sa ne dea de veste ca e vremea sa alegem din viata doar ce cu viata se-mpleteste, cum sa uitam totusi culoarea si parfumul umbrelor dragi?…

.

Adu-mi aminte să te uit!

                                                Lui

Când a-nflorit din nou caisul,
Alb liliacul a crescut
Până-n tării s-atingă visul
În care dorul m-a durut.

Adu-mi aminte să te uit!

Când în lan grâul e de-argint
Şi macul sângeră tăcut,
Privighetorile mă mint
Că noaptea-i raiul cunoscut.

Adu-mi aminte să te uit!

Frunzişul auru-şi destramă
În zbor-cădere; pe pământ
Cine mă poartă spre o vamă
De val la ţărm necunoscut?

Adu-mi aminte să te uit!

Văzduhul cerne stele albe
Peste greul, tăcutul lut,
Râd în colind florile dalbe,
Dar magii noştri unde sunt?

Adu-mi aminte să te uit!

Adu-mi aminte să te uit
Că de o vreme uit de toate,
Creşte tăcere în cuvinte,
Nu mai ştiu cine ne desparte,
Să te uit nu-mi aduc aminte…

                             17 iunie 2015

Quand l’abricotier fleurit, le blanc lilas
Tendit vers les cieux ses branches sacrées
Pour y tracer nouvelle route à tes pas
Qui ne trouvèrent plus la trace de rentrée…

Rappelle-moi de t’oublier!

Quand le soleil –  frais coqlicot
Tache de son sang le champ de blé,
Les rossignoles menteurs un peu
M’enivrent d’une nuit étoilée.

Rappelle-moi de t’oublier!

Quand la feuille verte devient d’or
Et prend son vol pour mieux tomber,
Qui me conduit vers l’étrange port
Sans vague –  douane démesurée?

Rappelle-moi de t’oublier!

Quand les étoiles du ciel s’élancent
Vers la terre froide et délavée,
Rient en noëls les gaies fleurs blanches
Mais où sont-ils nos mages sacrés?

Rappelle-moi de t’oublier!

Rappelle-moi de t’oublier
Car l’oubli, de ses vagues amères,
Vient me couvrir les voiles tendues;
Qui nous sépare je ne le sais guère
Et t’oublier je n’ le sais plus…