Pe-o bancă-n parc…
Autor: George Ciprian Balanlnvitaţie la lectură
- Pe-o bancă-n parc, parcă mai ieri,
- Uitat un fir de gladiolă
- Cu frumusețea unei veri
- El m-a sedus să stau o oră.
- .
- Șezând pe bancă, se uitau
- Din mers femei de toate cele
- Când «dumneata»: „— Aș vrea să stau !
- Îmi acceptați scuzele mele ?”
- .
- Luând floarea-n mână și zâmbind –
- Eu ți-am răspuns: „— Vă rog, desigur !”,
- Iară spre mine mulțumind,
- Cu ochii, tu, scrutai de-s singur.
- .
- Și ca un fapt întâmplător,
- După ce luai floarea de-alături,
- Simții ceva pătrunzător –
- Un sentiment din orizonturi.
- .
- Iar după ce te-ai așezat,
- Din totul ce avea să fie,
- Tăcerea care a urmat
- Mi-a revelat simțirea-i vie.
- .
- Era un interes în noi,
- Mai evident decât se știe,
- Pe care simplu amândoi
- Ne îl doream cu bucurie.
- .
- Ca-n clipele tăcând a greu
- Între a noastre punți străine
- Dintru o dată să-ți spun eu:
- „— Frumoasă zi ! Mă mir de mâine !”
- .
- Și, tu, frumoasă cum erai,
- Ca ziua ceea minunată,
- Pe banc-alături mă priveai
- Așa tăcută și șireată.
- .
- Și presimțind ce urmărești
- Mie-mi vorbi așa prin minte:
- „— Ea, floarea vrea să-i dăruiești !
- La fel cum inima ta simte !”
- .
- Și uite-așa, neprevăzut…
- Lăsat-am curgă de la sine
- Al nostru dulce început
- Cu-o gladiolă pentru tine !
Rubrica: lnvitaţie la lecturăAutor: George Ciprian Balan
Distribuie: Facebook LinkedIn WhatsApp E-mail
