Editor [Elearning.ro], 17 septembrie 2013
http://www.elearning.ro/premierul-sustine-utilizarea-manualelor-digitale-in-scoli
Premierul Victor Ponta, care a participat luni, la Târgu-Jiu, la Colegiul Naţional Tudor Vladimirescu, la o lecţie predată elevilor de clasa a IV-a cu ajutorul unor tablete digitale, a menţionat că susţine extinderea acestui sistem în cât mai multe unităţi şcolare din ţară.
“Este un program pe care Ministerul Educaţiei, de aceea domnul ministru Costoiu a fost cu mine, încearcă să-l dezvolte mai de mult, este vorba şi de o finanţare europeană în primul rând – manuale digitale. Este ceea ce vom avea, probabil, peste câţiva ani în toate şcolile, dar acum pare aşa ştiinţifico-fantastic, însă dacă vă uitaţi la ce fac elevii, chiar şi cei mai mici, nu doar cei mai mari, la modul extraordinar de rapid în care ştiu să umble cu telefoane mobile, cu tablete, cu computere, vă daţi seama că nouă ni se pare foarte modern să avem toţi elevii cu manuale digitale, lor li se pare deja un lucru normal şi, în funcţie de resursele financiare pe care le avem, o să extindem aceste sistem“, a declarat primul ministru.
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania