Remember
Fantoma cu chip funest
a vremurilor trecute
închistată în
blocul opac
al amintirilor ce dor,
mă bântuie.
Îi simt răsuflarea fioroasă
înghețându-mi tâmplele
și răcorindu-mi malițios
înfierbântarea firii
dar nu reușesc să-i discern
fizionomia.
O regăsesc însă și
în clipirile tremurânde
învăluite în sarea cristalizată
a lacrimii gândului
care geme mereu
într-un ritm
lugubru și cadențat.
Solitudine
Anosta platoșă a singurătății
și-a pus pecetea peste
carapacea carnasiană
ce-mi învăluie
pauperitatea existenței.
Nori grei,
plumb maleabil al răutății
ce subjugă mapamondul
microcosmosului
meu ontologic
mă învăluie într-un
puf axfisiant
îngenunchindu-mi
ființa și rațiunea.
Eul ideatic
Mă scurg
printre pâlpâirile terne
ale inspirației,
îmi risipesc ființa
în rânduri
și renasc
din cenușa unei idei,
răsfirate în pâlpâiri de cuget
și în zvâcniri de efemer.
Inspirația zoologică
Din pocalul de foc
se prelinge seva deshidratată
a inspirației.
Oamenii, speriați de puhoi,
gonesc spre cotloane
ascunse și stinghere
unde vor să se ascundă.
Dezorientată, inspirația
curge din abundență
în sufletul câinilor vagabonzi
și al pisicilor rătăcite pe stradă
care miaună în ritmuri poetice.
Creația poetică
Am schimonosit cuvintele
și din ele a răsărit
poezia.
Urâțenia, sluțenia,
șiretenia și iubirea
au devenit aici convivi.
În cămăruțele de eter
ele și-au găsit adăpost
pentru a-și eterniza
însemnătatea.
Sentiment
Mângâieri suave.
Desfrâu tactil.
Simt amprente care
îmi masează voluptuos
coarda sensibilă
a sufletului.
Le ghicesc prezența.
Greutatea lor
îmi inhibă simțurile,
distruge grobianul
și grosierul lor,
și mă pregătește
pentru eliberarea
din robia monotonă
a mediocrității.
Prins
Prins în mrejele propriei neputințe
mă zbat, deși știu
că sunt robit iremediabil
de coroprabilitate,
teluricitate
și sunt ireversibil
afierosit morții.
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania