,,Revista Noastră” a Colegiului Naţional „Unirea” din Focşani, un secol de presă şcolară

În deschiderea „Antologiei „Revistei Noastre””, profesorul Cornel Noană, directorul Colegiului, nota plin de mândrie şi responsabilitate:

„Dacă Liceul „Unirea” este domeniul regal al spiritualităţii vrâncene,  atunci „Revista Noastră” este Bijuteria Coroanei”.

Nu ştim câte Colegii din ţară se pot mândri cu o publicaţie şcolară ajunsă la un secol de existenţă, o revistă pentru ”minte, inimă şi învăţătură”, în care şi-au împărtăşit gândurile şi visurile  discipoli şi magiştri, începând cu 15 noiembrie 1912.

Un remember la ceas aniversar devine o datorie sfântă pentru cei care au fost, dar şi pentru cei care vin. La drum a pornit Dimitrie Papadopol, profesor cu o personalitate extraordinară, care era şi preşedintele Societăţii Literare a Elevilor Unirişti, dublând numărul cărţilor bibliotecii liceului prin donaţii proprii şi de la revistă. Seria I  de apariţie a „Revistei Noastre” ocupă perioada 1912-1914. Urmează o lungă pauză în care elevii şi profesorii colaborează la anuare sau la alte reviste.

Anul 1972 marchează inaugurarea seriei a II-a. Timp de aproape 18 ani,  profesorul de limba şi literatura română Petrache Dima reuşeşte printr-o tenacitate ieşită din comun să dea din nou strălucire „Revistei Noastre”, ducând-o până în 1990.

Renăscută ca Pasărea Phoenix, „Revista Noastră” nu putea să moară a doua oară. Ştafeta nevăzută a început să funcţioneze şi, rând pe rând, profesorii Toader Aioanei, Janet Daniela Popoiu, Maria Zgăbârdici, Marilena Oprea, Pompilia Bărbosu, Elena Soare, Mircea Dinutz, Gheorghe Zaharia şi Romulus Buzăţelu au făcut ca tradiţia să meargă mai departe.

Onoarea şi norocul de a coordona numărul omagial i-au revenit profesoarei Daniela Plăiaşu, care a realizat un număr de multe carate, cu adevărat de mare sărbătoare.

„Revista Noastră” intră în istoria presei şcolare pe uşa din faţă, devenind reper valoric. Mobilizarea uniriştilor la aniversare a fost exemplară. Plachete, ecusoane, DVD-uri cu toate articolele de la începuturi până în prezent, antologii, lansări, spectacole, filme documentare s-au pliat pe sintagma devenită slogan:  “Colegiul Naţional „Unirea” e un stil de viaţă, iar datoria oricărei identităţi este aceea de a lăsa urme înainte”.

„Revista Noastră”, indiferent de serie, a dat mereu ora exactă a vieţii culturale a oraşului. Formatul de caleidoscop i-a permis să abordeze teme dintre cele mai variate, de la istorie, viaţă socială, şcoală, cultură, până la aducerea în faţă a unor personalităţi marcante ale României.

Interviurile „Revistei Noastre” rămân surse credibile pentru orice împătimit de cultură. Personalităţi precum Constantin Ciopraga, Marin Sorescu, Dumitru Radu Popescu, I. Fischer, Dan Simionescu, Romulus Vulpescu, Mircea Dinescu, Şerban Cioculescu, Virgil Huzum, Ion Larian Postolache, Grigore Vieru, Ana Blandiana, Leopoldina Bălănuţă, Alexandru Rosetti, Dumitru Prunaru ş.a. demonstrează cu prisosinţă că şi în acest lăcaş de cultură “nasc oameni”. Această repede ochire retrospectivă se vrea o modestă pledoarie “pro domo”, o invitaţie la descifrarea spiritului unirist.

Seria de manifestări dedicate centenarului revistei a culminat , nu întâmplător, în ziua de 24 Ianuarie, cu lansarea numărului aniversar „100” al „Revistei Noastre”.

Materialele publicate în acest număr omagial, grafica modernă de invidiat semnată de elevi ai Colegiului, sumarul naţional-universal sunt la înălţimea marii sărbători.

Ne vine greu să evidenţiem un anume articol. Reportajul la cald „Alin Moldoveanu-Unirist de Aur”,semnat de profesorul Viorel Paizan sau interviul cu prof.univ.dr. Ioan Pânzaru concurează cu rubricile Eseu, Debut, Confirmări, Cronică de film, CNU în lume, Pagina gimnaziului, Proiecte didactice, Generaţii uniriste, Medalion etc.

Sintetizând conotaţiile acestui eveniment cultural ce depăşeşte spaţiul

legendar al Focşaniului şi al Vrancei, profesorul unirist Ioan Pânzaru făcea o predicţie dătătoare de speranţă în dăinuire:  „Revista Noastră” nu ne va mai întâlni pe noi la al doilea centenar, dar sunt sigur că va trăi să-l cunoască.”.

VASILE LEFTER