Rodica Dragomir –
Muzicalităţi împinse pînă la incantaţie

Autor, Maria Diana Popescu (Sursa:http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO)

 Curgătoare, cristaline ca o apă neîncepută, poeme ca un cadril de corali,  scrise cu preciziune de desen,  în felul acela în care poţi crea oameni din simple linii, cu un natural înnăscut şi graţios. Poeme care păcătuiesc prin eleganţă şi suferă de prea mult frumos, într-o epocă în care poezia se umbreşte de goliciune, de spini şi de semne rele. Deschidere din sine spre dragoste, divinitate şi viaţă, lumină şi întuneric, etern şi atemporal, lacrimă şi bucurie, creaţiile poetei Rodica Dragomir par să aibă misiunea de a păstra cumpăna Universului. O pudoare de om cult care-şi refuză manifestările spectaculoase, disciplinîndu-şi expresiile, împuternicindu-le să-i semnifice neliniştile prin aparent detaşate stări poetice. Vechiul motiv horaţian „fugit irreparabile tempus” reprezintă retragerea poetei la adăpostul unor percepţii filosofice, poate mănuşa aruncată legilor inexorabile sau nevoii de solidaritate în faţa dispariţiei omului.

Rodica Dragomir se face vinovată de a fi poeta revelaţiilor sensibile, care tulbură intim dar discret cuvintele prin care acestea trec, ca o aură vie ce ajunge pînă la cititor, lucrînd spre ispita lui, aşa cum un pictor de biserici dă viaţă şi respiraţie sfinţilor. Defilări naturale prin trăiri adînci, lupta între diferitele emoţii ce o încearcă, momente de răscruce, etape de mare sensibilitate, o linie de fascinaţie şi spontaneitate. De aici izbucneşte multiplicarea eului în poeziile sale, orientarea către contemplare, către încercarea de a înţelege şi defini. De o frumuseţe aparte mi se pare tendinţa de captare a celor mai subtile trăiri. Parcă la semnalul unei voci  mai presus de voinţă, metafora fuzionează cu ritmurile lăuntrice, versul curge implacabil, susţinut de un fior mistic, aidoma unui rîu de munte.

[…]

Articol complet: http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/POEZIE/Rodica%20Dragomir%20-%20muzicalitati%20de%20MDP.htm