Jan TRISTEA

să visezi, oprește

jan tristea
ăsta
mă neliniștește
cum ostenește
în ceardacul casei cu nuferi
răscoliți
din lacul ce dispare
în albastrul
din dorul
casei împletită din nuiele
și sprijinită în patru furci
fără a cerului brâie(le)

o pleașcă a morții
o să fie
un violet al orții
din umbra lunii ce visează
jăraticul din astrul soare
din brâul-lui-dumnezeu
al căii laptelui
ce-am supt și eu
prin sfârcul candidei geneze

jan tristea
ăsta e un
copy and paste
din hardul conștiinței mele
rapt al cugetelor în spirală
cut and paste
al vârtejului inele
de-acum și de-altădată
ăsta
ca niciodată
ființa mi-o risipește
în cabalistice expresii
iar
simțirea mi-o războiește
fără ca lumea să răzbată
cu mintea
vreodată
rostul să-l priceapă
de ce
ăsta
jan tristea
în viața mea se bagă
și lumea o derutează

hei
jan tristea, să visezi
oprește!