Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024

SALATE DE CACTUS. SCURGERI DIN BUZUNARE (reportalaj de țeposu lu coposu)

 

SALATE DE CACTUS

SCURGERI DIN BUZUNARE
REPORTALAJ DE ȚEPOSU LU CĂPOSU

Râmarul OTO-SAN-YU-lui trecând în caleașca gișinie, proprietate personală a acestuia, prin zona izvorului a străzii ce duce la AORDE-ANL CIȘMEA a observat ca patinează și ochelarii se aburesc prin zonă. Drept care a început să gândească, lucru rar întâlnit la cei unși de partid. Ei, de fapt, fiind buni executanți ai economiei și traiului hrubei, acționând ca un adevărat pluton de execuție de mai bine de 30 de ani.
Râmarul observă că izvorul din vale a început să se înmulțească făcând pui, de la el spre deal, în ambele sensuri de stradă, deși în acea zonă se repară de mai bine de 8 ani. Da, sigur aceea zonă e la fel ca cea de la Curtea de Argeș, unde ce construia Manole ziua, noaptea se surpa. Da, sigur e asta, zise tânărul R MAR, și se hotărăște să facă o adunare ADhoc a tuturor CONzilierilor CITADINEI, indiferent de culoarea pielii, pardon a convingerilor lor, ca doar ei pot și ei vor face bine. Nu au o zi anume hotărâtă de începere. A și face ce promit, de fapt, e o mică problema de fond a găștilor.
Marea adunătură avu loc în țepoasa clădire a râmăriei OTO-SAN –YU-lui, fiind prezenți aproape toți unșii poporului din urbe. Bineînțeles, aceștia s-au pus pe ceartă, cine să facă primul binele poporului, și bineînțeles, iar nu au căzut la consens fiecare încercând să dea voie celuilalt să înceapă binele mult așteptat de 30 și ceva de ani.
Totuși, din cei vechi și cu state de plată care, cum zice Cartea Sfântă, au urechi să audă si ochi să vadă, a confirmat scurgerea de apă a FRANȚUZILOR, dar vina nu e a lor ci a R MARULUI ce a stăpânit înaintea lor și care prin marele proiect al sistematizării apei, indiferent de temperatură, a râmat tot orașul si a schimbat toate țevile punând altili di plastic, garantate 100 de ani, poate lumină, dar și aici s-a făcut economie la gaură, adică în șanț ajungea numai juma” de gaură, cealaltă juma” rămânea la sediu cui nici acum nu se știe. Și așa dăi cu acuzațiile, unii către alții, făcându-se hoți, așa de înverșunați că te întrebi că prostu” era la o instituție sau la 99 de hogeaguri.
Dintr-o dată se ridică unu uns cu toate alifiile și spune:
1 Șoseaua se curăță de praf fără a interveni noi de 8 ani;
2 Societatea FRANȚUZĂ își vinde apa noastră și-o vinde plătind la urbe taxe, bineînțeles, dacă între timp nu se declară falimentară;
3 Societățile de întreținere se roagă de noi să le dăm de lucru și știți cât de scumpi sunt la rugăminți;
4 Acestea, la rândul lor, le dau la alții de lucru din lucrare având și noi de încasat TVA-ul nostru;
5 Cei cu asfaltul, la fel, au și ei de lucru tot cu rugăminți scumpe la adresa noastră;
6 Câți muncitori ai OTO-SAN-YU-lui au de lucru?
7 Mașinile ce se stric în zonă dă de lucru la mecanici?
8 Cei de la EDILITARE mai pun și ei câte un semn în zonă, deci au de lucru?!
9 Putem să ne plângem așa cum știm noi pe umerii cetățenilor turmentați care, încă, nu știu nici acum pe cine să aleagă. Nu știu tocmai de pe vreme lu Caragiale, nu că ar fi alte vremuri, că cei dinainte uite ce-au făcut! și tot așa mai departe ca la carte;
10 Când se termină candidatura, putem repara zona, bineînțeles provizoriu, că așa e cel mai bine pentru a nu anula celelalte puncte din programul comun cel avem sub umbrela curcubeului ORM NESC;

Și așa marea scurgere din buzunarele turmentaților s-a rezolvat prin păstrarea cu sfințenie a tradiției și obiceiurilor OTO-SAN-YU-lui de mai bine de un secol.

Al dumneavoastră REPORTALAJOR ȚEPOSU LU CĂPOSU
24 07 2021



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania