Elena SPIRIDON

Şi nu cer graţiere

Şi nu cer graţiere
sunt condamnată
ziua
să  trec strada pe roşu
când alerg după un job
că numai roşu văd în faţa ochilor
iar noaptea
să  o petrec într-un punct al peretului vopsit în verde
şi să-mi pregătesc pe aburii încinşi ai dimineţii
dulcea cafea amară
ce trezeaşte până şi umbra
uitată
pe o urmă de mal.
sunt condamnată
să trăiesc numai în crize
cică aşa sunt mai frumoasă ca ieri
şi ca măine când voi fi scoarţa stejarului
uscat de soarele ce s-a aşezat la umbră
în drum spre adâncul pământului
de unde voi fura lumina
atingerilor tale
ce mă condamnă să te iubesc
şi
nu voi cere graţiere.