ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X

Cristi Ștefan VACARIU
Cenaclul DinOgor

Și vine o zi….

Și vine o zi când nimeni nu te-ntreabă
Dacă ai terminat ce ți-ai propus,
Le-ai chibzuit sau le-ai făcut în grabă
De timpuriu sau mai înspre apus…

Și vine o zi când nu ai timp de tine,
De ceilalți parcă nici nu mai auzi
Și crezi că tu pe toate le faci bine,
Vorbești de unul singur ca la surzi…

Și vine o zi când te oprești din fugă
Și-ai vrea să stai puțin și să asculți,
Poate cuiva îi pasă de-a ta trudă
Și te privește-atent, cu ochi mărunți…

Și vine o zi când nimănui nu-i pasă
De absolut nimic din viața ta
Și, nearticulând nici o grimasă,
Se-ntreabă oare ce-ar putea să-ți ia….

Și vine o zi când toate se comprimă
Iar mare lucru nu mai poți să faci,
Te ține-n loc, voința îți inhibă,
Te-afunzi în delăsare, te complaci…

Și vine o zi… cam prea târziu
Când obosit de-atâta alergare,
Vine din neant, de undeva nu știu
O adiere precum o chemare…

Și-abia atunci realizezi tăcut
Uitându-te înapoi cu resemnare,
La câte lucruri ai mai fi putut
Să le găsești din vreme rezolvare…

Dar este ziua, ultima trăind,
O viață plină de deșertăciune
Când, împăcat cu viața ta fiind,
Nu-ți mai ramâne chiar nimic a spune…