Sari la conținut
Luceafărul

Fondat 2009 · ISSN 2065 – 4200Anul 18 → 2026

Teodor EPURE: E TIMPUL CIREŞULUI

Autor: lnvitaţie la lectură

Teodor EPURE

 

 

 

 

E TIMPUL CIREŞULUI

         Trunchiul lui cu mătase albă-nvelit
         Mângâie norii amiezii până la zenit,
         De umerii săi cerul s-a sprijinit
         Până când roua ierburilor s-a mistuit.
         Trecând pe lângă el, toată ziua îl priveam,
         Pe creanga lui lucioasă mă aşezam
         Şi printre ramuri cireşe culegeam,
         De recoltele lui bogate mă bucuram.
         Ploi de cireşe se coc în livadă
         Care-n coşul verii încep să cadă.
         Au crescut cireşele la care n-ai acces
         Până se coc şi aştepţi după cules.
        Într-un miros de parfum mă furişez
        Să vorbesc cu inimoşii mei cireşi
        Şi să-i scutur de sturzii periculoşi
        Să-mi caut copiii printre ei ascunşi.
        Floarea e colindată de albină,
        Din petalele ei fur raze de lumină,
        O lumină albă şi mai frumoasă
        Ce se-nalţă în inima mea sănătoasă.
        Când ninsori stelare ne-au înconjurat
        Multe lacrimi de cireş ne-au picurat,
        În sufletul nostru mult îndurerat,
        Iar cireşii goi de rod s-au înclinat..

Rubrica: lnvitaţie la lecturăAutor:

Distribuie: Facebook LinkedIn WhatsApp E-mail

Articole asemănătoare