Teodor EPURE: E TIMPUL CIREŞULUI

Teodor EPURE

E TIMPUL CIREŞULUI

Trunchiul lui cu mătase albă-nvelit

Mângâie norii amiezii până la zenit,

De umerii săi cerul s-a sprijinit

Până când roua ierburilor s-a mistuit.

Trecând pe lângă el, toată ziua îl priveam,

Pe creanga lui lucioasă mă aşezam

Şi printre ramuri cireşe culegeam,

De recoltele lui bogate mă bucuram.

Ploi de cireşe se coc în livadă

Care-n coşul verii încep să cadă.

Au crescut cireşele la care n-ai acces

Până se coc şi aştepţi după cules.

Într-un miros de parfum mă furişez

Să vorbesc cu inimoşii mei cireşi

Şi să-i scutur de sturzii periculoşi

Să-mi caut copiii printre ei ascunşi.

Floarea e colindată de albină,

Din petalele ei fur raze de lumină,

O lumină albă şi mai frumoasă

Ce se-nalţă în inima mea sănătoasă.

Când ninsori stelare ne-au înconjurat

Multe lacrimi de cireş ne-au picurat,

În sufletul nostru mult îndurerat,

Iar cireşii goi de rod s-au înclinat..