VERSURI DIN PLÂNS DE CIPRIAN ANTOCHE

 

 

 

 

ÎMI PLÂNGE SUFLETUL DE CIUDĂ

Capul plecat, sabia nu-l taie
Nici demnitate-n om nu face,
Poporul ni-i spurcat șiroaie
Și glasul țării putred tace.

Slugarnici suntem la stăpâni
Robind pe brânci…al nost pământ,
Se răscolesc vechii români
Văzând cum toate…nu mai sunt.

De ce-au murit lungi generații
Dând brânca-n arme cu coloșii?
Să-aducem noi prelungi ovații
Celor ce ne-au ucis strămoșii?

De ce-au lăsat copii orfani
Plecând la luptă pentru țară?
Să ne-nchinăm la pumn de bani
Vânzându-ni neamul în ocară?

De ce-au murit bunicii voștri
Stimați români, stimați prelați?
Să șadem noi, buccii ca proștii
Privind cum suntem crunt furați?

Al nostru somn, tăcere-amară
Va naște-n generații lene,
Ce-or cam uita ce-i aia țară
Schimbând ițari cu-a lor ismene.

Va naște slugi cu cap plecat
Crezând că-așa ne șade bine,
Văzând la noi, cum apăsat
Cerșim în lacrimi colț de pâine.

N-or ști ce-i falnic tricolor
Și nici hotar de apărat,
Vor învăța ce-i mai ușor:
,,Supus să fii și-ngenuncheat”!

Îmi plânge sufletul de ciudă
Cu mine plânge-o Românime,
Pumnii pe armă îmi asudă
Voind să lupt cu-a noast’ prostime.

Vai nouă, nație supusă
Ce vindem altora popor!
Sculați străbuni că-i masa pusă
Lăsați-mă pe min-să mor!