Doi poeți la porțile consacrării, Estera și Valentin Bălan
Am cunoscut-o, cu câțiva ani în urmă, la Filiala Botoșani a Asociației Nevăzătorilor din România, pe Estera Colesniuc, o admirabilă animatoare a activităților culturale desfășurate de membrii filialei și am fost realmente impresionat de talentul cu care recita și cânta. L-am cunoscut apoi și pe Valentin Bălan, cel care i-a devenit soț, un om deosebit de sensibil și am aflat că, dincolo de viața de familie, au o intensă preocupare intelectuală, manifestată prin lectură, audiții muzicale și în mod special prin scris.
Ambii scriu din adolescență, au făcut parte din cenacluri literare, au publicat – în special poezii – în reviste editate de Asociația Națională a Nevăzătorilor și au fost laureați cu premiul I la secțiunea Poezie, a concursului literar pentru nevăzători „Pașii Profetului”, de la Oradea, Estera în anul 2007, Valentin în anul 2016.
Și-au făcut studiile liceale la Liceul Sanitar din Cluj, urmând apoi cursurile unor școli sanitare postliceale din București, după care au devenit angajați ai unor unități sanitare din Botoșani și Hârlău.
După căsătorie, preocuparea pentru poezie a continuat, crescând chiar, fiecare potențându-l și stimulându-l pe celălalt, iar pentru a împărtăși și altora trăirile lor poetice și pentru a-i ajuta pe nevăzătorii talentați să-și valorifice talentul literar, au înființat cenaclu literar „Lampioane”, ale cărui manifestări se țin în varii locuri – la sediul filialei, la Biblioteca Județeană, în foișorul din Parcul “Mihai Eminescu” , etc.
Din dorința de a facilita nevăzătorilor accesul la marea poezie românească, Estera și Valentin au înregistrat trei C.D-uri, două cu creațiile mai multor poeți și un al treilea cu poeziile scrise de Valentin.
Paralel cu aceste preocupări, au continuat să scrie, perfecționându-și mijloacele de expresie, lărgindu-și orizontul, iar acum se află în fața pregătirii editării primului lor volum de versuri.
Ne face plăcere să prefațăm acest moment important din viața celor doi poeți, punându-le la dispoziție paginile Revistei “Luceafărul”, iar în calitate de redactor al publicației, îi recomand cu căldură cititorilor și le urez succes pe mai departe.
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania