Teodor Epure: ACASĂ

ACASĂ

Stau acasă pe un butuc de lemn acum,

Ș-ascult o mierlă cântând vesel peste drum,

Grădina-i parfumată de mărarul verde,

Chipul tău senin în ochii mei se pierde.

În liniștea curativă privesc lumina,

Cu dor întreg arzând te mângâi cu privirea,

La tine vin cu gândurile curate,

Și cu înțelepciunea ceasului de noapte.

Îmi arunc ochii triști din iarbă în frunze,

Încet mă apropii de sânul unei raze,

Și mă -nalț înspre seninul cer necuprins,

Când pe pletele-mi de soare cald fulgi au nins.

Ades surâsul tău tăcere e de floare,

Tristrțea din jur mă frige și mă doare,

Ce contează dacă tristețea a fost cândva,

Când există mângâierile cuiva?