FLUTURELE DE SEARĂ

Un fluture cu aripile plușate,
Mi s-a așezat într-o seară pe spate,
N-am fost în stare să-i desprind picioarele,
Ce se instalaseră în haina moale.
Era obosit și îmbătat de polen,
Iar aripile lui subțiri vibrau la fel,
Ca florile albe ce s-au trezit din somn,
De vântul ce trecea melancolic prin pom.
Mă aflam la marginea satului pe câmp,
Noaptea s-a instalat din ce în ce mai adânc,
Am încercat de el să mă debarasez,
Însă n-a fost cu putință,doar să visez.
Frumosul exemplar,ca pecetea domnească,
L-am adus pe umăr la mine acasă,
În tot timpul drumului l-am simțit vibrând,
Fiind neliniștit și obosit ca nicicând.
Ajuns acasă,mi-am dezbrăcat încet haina,
Și am aprins cu mare atenție lumina,
Am privit aripile-ncărcate cu polen,
Ce aveau culori dulci și-un joc de linii fin.
Am plecat să-mi chem familia ,să-i arăt,
Neobișnuitul musafir ce s-atașat,
De mine c-o neostoită disperare,
Cu picioarele înfipte în haina moale.
Când m-am reîntors, fluturele dispăruse,
Deși geamurile erau perfect închise,
L-am căutat peste tot cu mare răbdare,
Nu l-am găsit niciodată în haina moale.