Pe urmele lui Mihai Eminescu (XXIII):

MIHAI EMINESCU LA BLAJ

 În anul 1866, după moartea profesorului său preferat, Aron Pumnul, Mihai Eminescu se lasă de şcoală şi porneşte de la Cernăuţi pe Drumul cel mare împărătesc spre capitala românismului- Blajul, cu gândul de a-şi da examenele restante pentru a absolvi clasa III-a.

 Biografii lui Eminescu au cercetat această perioadă din viaţa poetului, scopul călătoriei lui Mihai Eminescu spre Blaj şi urmările acestei călătorii.

 Însuşi Eminescu, în romanul autobiografic ,,Geniu pustiu” povesteşte călătoria sa spre Blaj din vara anului 1866: ,,Într-o zi frumoasă de vară, îmi făcui legăturica, o pusei în vârful băţului şi-o luai la picior pe drumul cel mare împărătesc. Holdele miroseau şi se coceau de arşiţa soarelui…eu îmi pusesem pălăria în vârful capului astfel încât fruntea rămânea liberă şi goală şi fluieram alene un cântec monoton, şi numai lucii şi mari picături de sudoare îmi curgeau pe frunte deasupra obrazului”.

 Drumul cel mare împărătesc, drum strategic construit de austrieci în perioada 1786-1808, pe ruta: Snyatin, Cernăuţi, Storojineţ, Vicov, Marginea, Solca, Gura Humorului, Câmpulung, Vatra Dornei, era un drum militar construit de populaţia satelor pe care le traversa şi era principala cale de comunicaţie din Bucovina. Pe acest drum va călători şi Mihai Eminescu în anul 1866.

 Mihai Eminescu porneşte direct spre Blaj prin Vatra Dornei, Bistriţa, Reghin, Târgu-Mureş, Târnăveni, Mediaş, Blaj, fără a mai trece pe la Ipoteşti, unde, în acea perioadă era o mare epidemie de holeră. Numai în perioada 20 noiembrie 1865- 20 martie 1866, în Botoşani au murit de holeră 542 de persoane. Dacă Mihai Eminescu ar fi venit la Ipoteşti ar fi trebuit să stea la graniţă, în carantină, înainte de a pleca mai departe (Holera la Botoşani- Dr. C. Băcăoanu).

 Drumul său a fost destul de greu, mergând când pe jos, când luat în căruţele unor negustori, mâncând şi dormind pe unde putea:,,Zi de vară pân-în seară am tot mers fără să stau de fel. Soarele era la apus, aerul începea a se răcori, holdele păreau că dorm din freamătul lor lung, de-a lungul drumului de ţară oamenii se-ntorceau de la lucrul câmpului, cu coasele de-a spinare, fetele cu oale şi doniţe în amândouă mâinile, boii trăgeau încet în jug şi carul scârţâia…Ascuns în maluri, dormea Murăşul, pe el trosnea de căruţe podul de luntri, pe care-l trecui şi eu”.

 La Târgu Mureş Eminescu ajunge la data de 1 iunie 1866 şi fu adăpostit de protopopul Partenie Trâmbiţaş, dormind în clopotniţa bisericii:,,M-am covrigat în clopotniţă cu dinţii clănţănind şi muiat până la piele; părul meu cel lung îmi cădea peste ochi, mânuţele mele slabe şi reci le băgam în mânecile ude. Aşa am stat toată noaptea”.

 Aici, la Târgu Mureş, la hanul ,,Calul alb”, Eminescu întâlni pe elevii Ioan Cotta din Bicaz şi Teodor Cojocaru din Corbu, care auziseră de Eminescu citindu-i poeziile apărute în ,,Familia” şi se oferiră să-l ia în căruţă până la Blaj. Porniră mai departe spre Blaj pe 5 iunie 1866. Pe drum Eminescu îşi nota, în permanenţă într-un carnet, o serie de expresii populare pe care le auzea, sau însemnări despre locurile ce le străbătea.

 La 3 iunie 1866, Eminescu a ajuns la Târnăveni. Reputatul critic şi istoric literar, George Călinescu, în cartea “Viaţa lui Mihai Eminescu” spune: “La Dicio-Sînmartin, stând împreună cu seminariştii la masă, le-a declarat, în sfârşit, fără afectare: “Domnilor, eu sunt poet şi vreau să-mi adun material”, spre marea mirare a acestora care, cu ochii, căutau să împace purtarea drumeţului, cu hainele sale…”. Aceste cuvinte ale lui Eminescu, spuse la Târnăveni, sunt prima afirmaţie publică a dobândirii de către acesta a conştiinţei de poet.

 Ajunşi în marginea Blajului pe dealul înalt numit Hula, ei fac un popas sub un tei impunător, azi ,,Teiul lui Eminescu”, să privească panorama oraşului, de care îşi legase mari speranţe. Eminescu entuziasmat exclamă:,,Te salut din inimă, Romă mică, îţi mulţumesc, Dumnezeule, că m-ai ajutat s-o pot vedea!”.

 Teiul maiestos de pe dealul Hula de la Blaj stă şi astăzi mărturie a trecerii poetului Mihai Eminescu prin aceste locuri încărcate de istorie.

 Eminescu vine la Blaj din dorinţa de a-şi da unele examene în particular, de a vedea locurile natale ale profesorului său preferat, Aron Pumnul, şi cu intenţia de a ajunge la Sibiu, unde fraţii mai mari învăţau la şcolile româneşti de aici. Dar poate şi glasul strămoşilor l-or fi chemat aşa cum susţine Ion Roşu în cartea sa ,,Legendă şi adevăr în biografia lui M. Eminescu”. Intenţiile lui Mihai nu se pot îndeplini, examenele nu le poate da, dar petrece patru luni la Blaj unde va căpăta o experienţă destul de amară.

 La Blaj, Mihai Eminescu a găsit găzduire la Ştefan Cacoveanu aproape două luni de zile, pe Calea Otelului, la văduva Laura lui Goszi, unde mai locuiau şi Georgiu Bucşă, Teodor Toleş şi Ion Paul, viitor profesor universitar de estetică.

 Vestea venirii lui Eminescu la Blaj a trecut imediat din gură în gură:,,E aici Eminescu!”. Acest lucru dovedeşte că Mihai Eminescu era bine cunoscut de către studenţii de aici, datorită publicării primelor sale poezii în revista ,,Familia”.

 Ştefan Cacoveanu va scrie mai târziu în amintirile sale:,,A doua zi după sosirea lui la Blaj, în studenţime fierbea vestea şi pe buzele tuturor sunau cuvintele: e aici Eminescu! e aici Eminescu! Aceasta fu în 1866, prin luna mai, pe la sfârşit. Doritor de a-l cunoaşte, am ieşit în piaţa dinaintea gimnaziului, locul de întâlnire al studenţilor. Aici i-am făcut cunoştinţa. Eminescu a stat la mine din 1866, de la sfârşitul lui mai, până către 15 iulie al aceluiaşi an”.

 Aceşti studenţi de la Blaj auziseră de Eminescu din paginile revistei Familia, unde publicase o serie din primele poezii, trimise de la Cernăuţi pentru publicare: Din străinătate (17/2 iulie 1866), La Bucovina (14/26 august 1866), Speranţa (11/23 septembrie 1866) şi traducerea nuvelei Lanţul de aur de Onkel Adam.

 Mihai Eminescu venise la Blaj cu gândul de a-şi da examenele restante pentru a putea trece clasa III-a de gimnaziu. Cacoveanu şi alţi elevi şi-l amintesc că umbla cu nişte cărţi şi că ar fi încercat, în septembrie, să dea examen la limba elenă. Profesorul de elină, Alimpiu Blajan, îl încuie într-o sală de clasă ca să-şi facă tema scrisă şi când veni, după o oră, găsi pe Eminescu cu foaia goală şi cu ochii în lacrimi. Eminescu renunţă la examene şi se hotărî să plece din Blaj.

 Pe 15 iulie, Ştefan Cacoveanu plecă din Blaj şi a vrut să-l ia şi pe Eminescu la el acasă, în satul Cacova. Cum Eminescu nu a vrut să-l însoţească la ţară, rămâne la Blaj şi este găzduit într-o odăiţă a seminarului teologic, împreună cu Iacob Onea, Ion Gorun şi G. Dragoş, credenţier la masa profesorilor. Acesta îi oferea şi lui Eminescu să mănânce ce rămânea de la masa teologilor. Obişnuia să meargă la piaţă şi să ia diferite fructe cu care îşi astâmpăra foamea:,, îşi umplea căciula cu poame şi apoi mâncând sta de o parte râzând de ştrengăriile studenţilor de prin piaţă, fără a lua însă parte la ele vreodată”.

 Eminescu mergea, împreună cu alţi elevi, la scăldat în Târnava, unde ,, punea în mirare pe toţi cu manevrele ce făcea înot, corlindu-se ca aici şi ieşind de sub apă târziu unde nici nu-ţi aduceai aminte. Şi în Blaj eram tineri buni înotători, dar cu Eminescu nici unul nu putea ţine”.

 Se împrieteneşte cu Nicolae Mihu, care aducea apă orăşenilor cu o saca trasă de un măgar. Acest Mihu, poreclit Chenderi, ştia multe poveşti, basme şi snoave, ce le spunea elevilor seara în dormitor până ce aceştia adormeau cu toţii. Lui Eminescu îi plăcea să stea de vorbă cu acest om simplu, care ştia atâtea poveşti, izvorâte din viaţa oamenilor simpli.

Ştefan Cacoveanu şi-l aminteşte pe Eminescu recitând versuri de Bolintineanu şi Vasile Alecsandri şi culegând folclor. El spune că Eminescu era un tânăr înzestrat, cu o vastă cultură datorită lecturilor sale bogate, peste nivelul colegilor de generaţie, pasionat de literatură şi istorie, modest şi discret, atent la aspectul popular al limbii:,, Nu bea, nu fuma, nu juca cărţi, era ca o fată mare. Când se încingea însă câte o discuţie, şi aceasta nu era rar, lua parte cu plăcere; dar adesea era de altă părere, pe care şi-o apăra vorbind cu o siguranţă, parcă ar fi citit din carte. Se vedea că ieşise din biblioteca Pumnului, unde studia în bună voie, după placul inimii, fără a fi conturbat de cineva. Când voia cineva să-i impună păreri contrare dânsului, jumătate cu durere, jumătate cu tristeţe repeta mereu: «lasă-mă frate, lasă-mă în pace»!”

 Eminescu s-a impus blăjenilor prin frumuseţe şi distincţie fizică, cât şi prin graiul limpede şi frumos pe care-l folosea.

 Toată perioada cât a stat la Blaj, Mihai Eminescu a cules necontenit folclor din zonă şi chiar achiziţiona de la studenţi caiete cu culegeri folclorice:,, Faptul era că el studia limba populară necontenit. De aveai vreo colecţiune de poezii populare în manuscris, nu te lăsa până nu i-o dădeai, şi se aflau la mulţi astfel de colecţiuni” (Ştefan Cacoveanu- Eminescu la Bucureşti în anul 1869/69, Luceafărul IV, 1905).

 Pe 27-28 august 1866 s-a ţinut la Alba Iulia adunarea generală a Asociaţiei Astra, unde este văzut şi Eminescu participând şi ascultând dezbaterile. Seara s-a culcat pe o rogojină într-o crâşmă.

 În timpul şederii lui Eminescu la Blaj, acesta a avut doi prieteni buni: Filimon Ilea şi Gregoriu Dragoşiu. Lor le-a dedicat Eminescu câte o poezie ca o dovadă de prietenie. Astfel, lui Filimon Ilea, Eminescu i-a dedicat poezia Amicului F[ilimon)] I[lea], poezie scrisă în toamna anului 1866, la puţină vreme de la părăsirea Blajului.

  ,,Ţii minte oare cînd te-ntrebai

Ce este omul? Ce-i omenirea?

Ce-i adevărul? Dumnezeirea?

Şi tu la nouri îmi arătai?

 

Dar credeam ambii în adevăr,

Sorbeam din aer ca din dreptate,

Priveam în soare ca-n libertate,

A fi credeam că-i un drept de fier.

……………………………

Dar tot, amice, nu voi uita

Acele doruri tainice, sfinte.

Farmecul vieţii îl ţii tu minte?

 Cum şoptea dulce, deşi minţea”.

  Celuilalt prieten, Gregoriu Dragoşiu, Eminescu i-a dăruit în semn de mulţumire, pentru ajutorul ce i l-a dat, cartea ,,Lehruch der Poetik fur Unterrchts- Anstalten, wie auch zum Privatgebrauche von Dr. Friedrich Beck, Munchen, 1862″, cu o dedicaţie şi trei strofe: ,,Dedicaţie, Spre suvenire fratelui Gregoriu Dragosiu, M. G. Eminescu din Ipoteşti”

 Dacă vreodată în lunga-ţi cale

Te-i simţi, frate, nenorocit,

Pieptul în chinuri, inima-n jale,

Viaţa-ţi de lacrimi o tristă vale,

Ochii-ţi în plîngeri de dor răpit;

……………………………………..

Cînd fug amicii de lîngă tine,

Cînd plîngi de soartă-ţi trist părăsit,

Gîndeşte atuncea şi tu la mine,

Nici eu în lume n-o duc mai bine,

Şi eu sunt, frate, nenorocit!”.

 Semnătura lui Eminescu, din această dedicaţie, poartă şi iniţiala tatălui.

 Fără nicio speranţă de a-şi mai da examenele, răzbit de foame şi de mizerie şi în lipsa banilor de acasă, Eminescu părăseşte în octombrie Blajul şi merge la Sibiu, unde a fost prezentat lui N. Densuşianu. De aici a trecut munţii şi a ajuns la Bucureşti.

 La Blaj toate locurile legate de memoria lui Mihai Eminescu sunt marcate cu plăci memoriale. Pe clădirea fostului seminar sunt montate două plăci de marmură pe care este scris cu litere mari:,,Aici a fost găzduit ca elev marele poet Mihail Eminescu în anul 1866, când a venit în Transilvania, mânat de dorul de a cunoaşte această parte a ţării şi a vedea Blajul, vechea cetate a culturii româneşti”. Clădirea, cu faţada în stil gotic se află în partea de nord-vest a parcului central al oraşului, loc în care, la 1848, s-a ţinut Marea Adunare Naţională de la Blaj.

 Mergând astăzi la Blaj putem vedea o serie de edificii culturale, admirate şi de Mihai Eminescu în 1866.

 Castelul Mitropolitan-monument istoric, construit de Georgiu Bagdi in 1535. A aparţinut şi lui Mihail Apafi al II-lea, ultimul principe al Transilvaniei. În anul 1737 devine sediu al Episcopiei greco-catolice, mai apoi al Mitropoliei (1853).

 Catedrala Sfânta Treime-monument istoric şi simbol al renaşterii naţionale, construită intre 1741 – 1749 şi sfinţită în 1756. Este cel dintâi edificiu baroc din mediul românesc, avându-l ca arhitect pe Ioan Martinelli. A fost construită prin grija lui Inocenţiu Micu-Clain, unde a fost mutată episcopia de la Făgăraş. Este mărită în 1837, fiind prevăzută cu două turnuri pe faţadă.

 Mănăstirea Buna Vestire-monument istoric. In această clădire au funcţionat un timp mănăstirea Buna Vestire, tipografia cu atelierul xilografilor şi Seminarul călugărilor. In prezent adăposteşte Biblioteca documentară
T. Cipariu şi Biblioteca Orăşenească.

 Câmpia Libertăţii, loc sfânt al poporului român unde s-au desfăşurat cele două Adunări Naţionale din mai şi septembrie 1848. De-a lungul timpului, aici au fost ridicate diferite monumente. In prezent se afla un ansamblu sculptural – monumental, format din monumentul central Gloria şi din 24 de busturi ce înfăţişează fruntaşi ai revoluţiei paşoptiste şi ai culturii româneşti. Dintre realizatorii acestor lucrări de artă putem enumera pe: Ion Vlasiu, Ion Irimescu, Ion Jalea, Marius Butunoiu etc.

 Bisericuţa Grecilor-monument istoric. In cimitirul ei, adevărat panteon al Blajului, odihnesc: T. Cipariu, mitropolitul Al. Sterca Suluţiu, I. M. Moldovan, Axente Sever, Şt. Manciulea etc.

 Pe Dealul Hula, de unde Eminescu a admirat oraşul Blaj, se află un tei, monument al naturii, cu o placă memorială pe care este inscripţia: ,,Lângă acest tei s-a oprit Mihai Eminescu în 1866 şi a salutat cu entuziasm Blajul pe care demult dorea să-l vadă”. La cca. 800 m se află Crucea lui Avram Iancu pe Dealul Crucii, de unde, revoluţionarii de la 1848 supravegheau Câmpia Libertăţii.

 Uliţa pe unde Eminescu a intrat în Blaj poartă numele poetului. Pe aceeaşi stradă se află o fântână pe care localnicii o numesc ,,Fântâna lui Eminescu”.

 

 BIBLIOGRAFIE:

 

1. George Călinescu, Viaţa lui Mihai Eminescu, Editura Junimea, Iaşi 1977.

2. Ştefan Cacoveanu, Amintiri despre Eminescu, Editura Dacia, Cluj-Napoca 2000.

3. Gellu Dorian, Emil Iordache, Paşii Poetului, Editura Timpul, Iaşi 2000.