MĂRȚIȘORUL

Acest fir crud de iarbă împletit,
Picătură de rouă și argint,
Picurată-n locul fulgului de nea,
Fetele pe straie îl vor așeza.
Firul alb și roșu rar împletit,
Iute ca argintul prin foc ticluit,
E albul imaculat al crinului,
E simbol al luminii soarelui.
Când pomii se-ncarcă de floare albă,
Și roza sângeră în grădină,
Fetele îl leagă de prima creangă,
Care-i apare -n cale înflorită.
Când sufletul mi se face izvor,
Îl privesc cu mult drag, sete și dor,
Și mă bucur mult de lumina lui,
Cănd-mi picură-n miezul sufletului,
E un clopot ce bate-n stâlpul porții,
Lumina lui ne amăgește sorții,
E fir din ploaia ce-a udat un bujor,
Pe care-l numim cu drag MĂRȚIȘOR.