Primit pentru publicare: 09 iun.2015
Autor: Cosmina Marcela OLTEAN

Pulbicat: 11 iun.2015

Cultura Media, cultura de consum

Dacă vorbim despre mass-media vorbim, de fapt, despre starea actuală a societăţii. Aşadar, acesta este un subiect de actualitate şi de o importanţă majoră, care ne priveşte pe toţi, într-o oarecare măsură. Cultura media, în care imaginile, sunetul şi spectacolul se împletesc în viaţa cotidiană, modelează opinii politice, comportamente sociale, oferă materiale din care oamenii îşi construiesc o identitate şi domină timpul liber.

Acest gen de cultură ajută la modelarea viziunii generale asupra lumii şi valorilor primordiale: defineşte ceea ce se consideră a fi pozitiv, negativ, respectiv moral ori imoral. Întrucât vine cu materiale din care se creează identităţi, prin intermediul acesteia indivizii se inserează în societăţile tehno-capitaliste şi produc o nouă formă de cultură globală.

Televiziunea, filmul, radioul şi toate celelalte produse ale industriilor culturii creează tipare. De asemenea, se creează materiale din care mulţi îşi formează sentimentul clasei, etnicităţii, rasei, al naţionalităţii, al ideii despre ,,noi’’ în comparaţie cu ,,ei’’. Poveştile şi imaginile media vin cu simbolurile, miturile şi resursele care ajută la formarea unei culturi comune majorităţii, din mai multe părţi ale lumii actuale.

Cultura media este o cultură a imaginii care se adresează auzului şi văzului. Chris Jencks în ,,Visual Culture’’ vorbeşte despre vizual ca despre o primă experienţă în viaţă, o experienţă pe care apoi o cultivăm, iar în cele din urmă devine indispensabilă. Suntem înconjuraţi de imagini pretutindeni. Copiii privesc şi recunosc imagini cu mult înainte de a-şi însuşi vorbitul, scrisul şi cititul. De fapt, se pregătesc pentru acestea învăţând întâi din imagini. Diversele tipuri de media: filmul, televiziunea, radioul, muzica, internetul (e-mail, bloguri, web-site-uri) şi presa scrisă (reviste, ziare, benzi desenate), privilegiază fie văzul, fie auzul, sau acestea sunt de multe ori combinate, făcând apel în acelaşi timp la o gamă largă de emoţii, sentimente şi idei.

Cultura media este cultura industrială organizată după modelul producţiei în serie şi e menită unui public larg, în funcţie de genuri, formule, coduri şi replici convenţionale. Pronunţatul caracter care îndeamnă la consum a făcut ca această cultură mass-media să fie asociată consumerismului.

Devine astfel o formă de cultură comercială, iar produsele sale devin mărfuri cu un scop principal: de a atrage profit şi a acumula capital. Deoarece cultura media ţinteşte către publicul larg, aceasta trebuie să intre în rezonanţă cu temele şi preocupările curente, căci pune accent pe viaţa socială contemporană.

Dar să nu uităm că, pe de altă parte, cultura media este o cultură high-tech, a înaltei tehnologii – un sector de importanţă majoră, profitabil şi dinamic din punct de vedere economic. Cultura media este aşadar o formă a tehno-culturii, care combină cultura şi tehnologia în noi forme şi configuraţii, producând noi tipuri de societăţi în care media şi tehnologia devin principiile de organizare. Spectacolele culturii media arată cine are puterea şi cine nu. Este deci important, pentru cei care trăiesc într-o societate media şi de consum, să înveţe să-i înţeleagă, să-i interpreteze şi să-i critice sensurile şi mesajele.

În cultura media contemporană, mijloacele dominante de informare şi deconectare sunt o sursă profundă şi adesea prost percepută de pedagogia culturală: ele contribuie în educarea noastră, arătându-ne cum să ne comportăm şi ce să credem, să simţim, să gândim, ce să ne sperie, ce să ne dorim, şi ce nu. Cultura, în sensul ei cel mai larg, este o formă de activitate profund participativă cu ajutorul căreia oamenii îşi creează societatea şi identităţile.

Cultura media a ajuns să domine viaţa cotidiană, servind ca fundal şi adesea ca prim-plan extrem de înşelător pentru atenţia şi activităţile noastre, ceea ce e considerată a fi o subminare a activităţilor şi creativităţii umane. Formele culturii media îl fac pe individ să se identifice cu ideologiile sociale şi politice dominante. Reprezentările media sunt adesea plăcute şi folosesc vazul, auzul şi spectacolul pentru a seduce publicul, făcându-l să se identifice cu anumite viziuni atitudini, sentimente şi poziţii. Cultura de consum oferă o ameţitoare abundenţă de bunuri şi servicii şi lucrează împreună cu media la generarea concepţiilor şi comportamentului care se conformează valorilor, instituţiilor, convingerilor şi practicilor existente.

Cultura media induce în individ conformarea faţă de organizarea prestabilită a societăţii, dar produce totodată şi surse de putere pentru individ în faţa societăţii. Cultura media este deosebit de complexă, iar până acum a rezistat teoretizărilor generale. Majoritatea teoriilor generale par părtinitoare şi opace faţă de aspecte importante ale culturii media. Instituţii cu acţiune directă asupra unei diversităţi de public uri, mass-media sunt un element intrinsec al organizării şi funcţionării mediului social.

În literatura consacrată mass-media se afirmă teza conform căreia progresul şi democraţia unei societăţi ţin de existenţa unui spaţiu public. Odată cu apariţia mijloacelor de comunicare în masă, spaţiul public a întărit opinia publică şi conştiinţa participativă. Dar la fel de adevărat e că modelarea spaţiului public de către mass-media este strâns asociată cu nivelul de dezvoltare economică şi socială, de sistemul de valori şi de tradiţii. Astfel, mass-media aparţin unor grupuri social-economice orientate de interese şi scopuri. Pornind de la această premisă se cere verificată ipoteza conform căreia cu cât se diversifică media, cu atât spaţiul public devine loc al afirmării opiniei publice.

Spaţiul public

Conceptul de sfera publică a fost creat de Jürgen Habermas, în celebra sa carte Sfera publică şi transformarea ei structurală. Sfera publică include, în general, orice lo cunde este prezent un public, iar conceptul integrează opinia publică şi mediile de informare. Este important de menţionat că spaţiul public un este o invenţie a societăţii moderne. În Grecia Antica spaţiul public era Agora, punctul principal al cetăţilor unde se desfăşurau disputele pe toate subiectele importante.

Românii au avut în secolul XIX un spaţiu public, şi anume bine-cunoscuta societate culturală Junimea, înfiinţată la Iaşi, în 1863, unde se întâlnea periodic elita ieşeană, iar mai târziu cam toată elita românească. Junimiştii propuneau opiniei publice româneşti un mod de analiză a problemelor actualităţii. După autorul francez Bernard Miège, spaţiul public este locul de desfăşurare a unor acţiuni comunicaţonale şi se bazza pe un anumit tip de acţiune. O dată cu prezenţa puternică a mass-media în societatea contemporană a fost creată noţiunea de ,,noul spaţiu public’’, adică mediatizarea a devenit intrinsecă spaţiului public.

Spaţiul public este o realitate dependentă de societate şi se constituie în contexte sociale, economice şi axiologice specifice. Aşadar, ideea de sferă publică rezultă din studiul raporturilor dintre structurile sociale şi instituţiile mass-media.

Mass-media şi spaţiul public

Teoriile privind spaţiul public concep presa într-o poziţie privilegiată, ca actor al dezbaterilor publice, ca agent al schimbărilor  opiniei publice şi ca o condiţie a existenţei spaţiului public modern. După cum spune Habermas, prin mass-media publicul a fost transformat din participant la dezbaterile publice în consumatori de imagini şi de informaţie. Opinia publică din societatea contemporană se consti tuie, indiscutabil, datorită mass-media. Internetul a produs o adevărată revoluţie. Se prefigurează mărirea numărului de bloguri, apariţia ziarelor on-line. Unele cotidiane sunt citite mai mult în ediţiile on-line decât în cele tipărite, şi ca urmare, este de remarcat creşterea volumului de publicitate pe internet.

Mass-media este omniscientă şi omniprezentă, şi creează o nouă realitate alcătuită din conduita oamenilor şi imagini ale mediilor de informare. Media schimbă realitatea socială. Astăzi are loc un transfer de la sfera publică la cea privată prin acest intermediu. Societatea nu mai dispune de pârghiile necesare rezolvării multor situaţii conflictuale rezultate din relaţiile sociale sau interumane. Misiunea e preluată de media, în special de televiziune, iar aceasta ia locul unor instituţii precum Justiţia, Poliţia sau Spitalul.

Necesitatea redefinirii spaţiului public ţine de impactul media cu societatea românească. Media nu este doar resursă, ci este o formă a comunicării sociale alternative şi servesc mai mult grupuri, în primul rând politice, şi nu publicului.

Mass-media în spaţiul public românesc

În abordarea mass-media în spaţiul public românesc pornim de la realitatea concretă românească obligată la un ritm accelerat de modernizare ca ţară a Uniunii Europene, situaţie cu consecinţe asupra poziţiei mass-media în spaţiul public naţional şi cel european. Relaţia mass-media cu spaţiul public cunoaşte o modificare generată de evoluţia societăţii româneşti.

Necesitatea redefinirii spaţiului public ţine indiscutabil de impactul media cu societatea românească. Media nu este doar resursă, ci este o formă a comunicării sociale alternative. Există un spaţiul public nesusţinut de mass-media prin transmiterea de valori şi norme în concordanţă cu criterii şi cerinţe ale societăţii. Mass-media rămâne ca o cercetare aprofundată să adâncească această temă de importanţă crucială pentru întronarea deplină a valorilor democratice.

Despre televiziune  

,,A fi înseamnă a fi perceput’’, spunea Berkeley. Pentru unii filosofi şi scriitori, a fi înseamnă a fi văzut la televizor, adică a fi perceput de către jurnalişti. Iată motivul pentru care micul ecran a devenit, în zilele noastre, un fel de oglindă a lui Narcis, un loc de exhibare narcisistă. Am pus, deocamdată, accentul pe ceea ce este cel mai vizibil. Dar trebuie discutate şi lucrurile mai puţin vizibile, indicând modul în care televiziunea poate, paradoxal, să ascundă arătând.

Arătând altceva decât ceea ce ar trebui să arate, dacă ar fi cu adevărat preoccupata de ceea ce pretinde că face: să informeze. Ori dimpotrivă, arătând ceea ce trebuie să arate, dar în aşa fel încât, de fapt, nu îl arată sau îl face să pară lipsit de importanţă, ori construindu-l astfel încât faptul primeşte o semnificaţie ce nu corespunde realităţii.

Televiziunea îndeamnă la dramatizare: ea pune în scenă, în imagini, un anumit eveniment şi, totodată, îi sugerează acestuia importanţa, gravitatea, caracterul dramatic. Aceeaşi operati une are loc şi asupra cuvintelor. Este nevoie de cuvinte ieşite din comun. Ceea ce face ca lumea imaginii să fie dominată de cuvinte. Fotografia nu este nimic în absenţa legendei care ne spune ce să citim.

A numi înseamnă a face să fie văzut, înseamnă a crea, a aduce la existenţă. Şi astfel, din aproape în aproape, televiziunea, care se pretinde un instrument de înregistrare şi de redare a realităţii, se transformă într-un instrument de creare a ei. Evoluăm tot mai mult spre un univers în care lumea socială este descrisă şi prescrisă televiziune. Televiziunea devine, pe zi ce trece, arbitrul accesului la existenţa socială şi politică.

Aşadar, se poate spune că această cultură industrială organizată după modelul producţiei în serie, care este cultura media, domină lumea în care trăim azi, dictează societăţii despre bine, rău, pozitiv, negativ şi creează tipare, care pot ajunge să ne organizeze viaţa. Este mai mult decât evident cum imaginile, sunetul şi spectacolul se împletesc în viaţa cotidiană. Această cultură care se adresează auzului şi văzului modelează, în cele din urmă, viziunea generală despre lume şi prezintă starea actuală a societăţii noastre. Adevărul este că suntem dominaţi de mass-media şi luăm parte, voluntar/involuntar, la jocul ei, a cărui scop principal este consumul şi capitalul acumulat.