Primit pentru publicare: 26 sept 2015
Autor: Ion N OPREA, Membru Fondator de Onoare al Rev. Luceafărul (Bt)
Publicat: 27 sept.2015

Șfichiul (zilei) lui Ion Istrate în gura copiilor: adevărul răspunsurilor

                                                   –Adaptare la realitatea trăită –

Circulă pe Internet și a ajuns și la mine un fel de extemporal dat de cineva, firește un pedagog, copiilor, ale căror replici numite Adevărurile Copiilor, referitoare la problemele vieții, citindu-le și amuzându-mă, uneori întristându-mă, le-am asemuit cu Șfichiurile lui Ion Istrate din Luceafărul(Bt) (Şfichiul zilei, http://www.luceafarul.net/?s=%C5%9Ffichiul+zilei, și am considerat că ar fi bine să le știți și dumneavoastră cititorii, că ale lui domnul Istrate prea rar le mai citim.

         -Ce este răscoala?, întreabă domnul învățător, dacă o fi mai existând profesia și n-o fi devenit domnul profesor:
        -Răscoala înseamnă, când părintii nostri nu găsesc bani si atunci răscolesc ca să găsească, răspunde un Gigel ajuns la vărsta de 8 ani și face parte dintr-o familie ca a noastră, a celor mulți, care căutăm francul…

       -Ce este economia?, urmează să răspundă un prichindel, 7 ani la ghiozdan, dar cu adevărurile pe buze.
       -Economie, zice el,  înseamnă să nu mai cheltuim din salariu, ca să-l punem la bancă. Cheltuim numai din ciubucul, care ni-l da șeful.

      -Ce sunt amprentele?, este întrebat un altul care, precum anteriorul,  l-a văzut pe Sorin Oprescu, fostul primar de București, foarte sănătos până mai ieri, putred de bolnav după ce a lăsat semne  pe bani,  mai mult legat decât ampretat dar copilul se dă drept cunoscător.
     -Amprentele? Amprentele  e când punem mana pe o clanță si rămân degetele acolo și le găsește politia. (8 ani)
Adevărul e că, nu degetele rămase pe clanța ușii, ci chiar urma banilor primiți cu degetele mâinilor lacome le-au găsit polițiștii, în cazul de referință…

      -Ce este tristețea? întrebare la care răspund mulți copii, că majoritatea părinților tot triști rămân, lor nu li s-au triplat  venituile, nici ajutoarele sociale, de pensiile bunicilor nici nu mai vorbim. Și răspunde Mitică, cel de șapte ani, după cum a văzut că se întâmplă la el în zonă, acasă:
      -Tristețe, răspunde el,  înseamnă când un om vine la altul și altul la alții și beau mult, mult, toată alocația noastră! Tistețe că nu mai au bani ca să bea, accentuiază puștiul.

      -De ce se bat potcoave cailor?, este întrebată populația novicilor, că cine se mai ocupă de creșterea cailor astăzi, ca să se dumirească şi copii, când s-au lichidat și faimoasele herghelii românești, care aduceau biruințe  cândva nu numai oștenilor lui Ștefan cel Mare…
     -Calului i se bat potcoave, pentru că potcoavele sunt mai ușoare decât calul și ele merg mai repede decât calul, dă răspunsul unul de 8 ani împliniți.
     -La cal se pun potcoave, să nu cadă calul pe spate, atunci când pune frâna  calul se înțepenește în potcoave, spune unul mai măricel, Vasile, ajuns la 9 ani, dar care nici el nu-i  pe aproape cu cunoștințele zoologice.
     -La cal se pun potcoave ca să  tropăie pe stradă, că  dacă nu tropăiește nu e cal, dă răspunsul Dorin, de 7 ani, care a văzut așa ceva pe  bulevardul Ștefan cel Mare din Iași, unde au fost tăiați din rădăcini Teii lui Eminescu din porunca primarului pe atunci, îndrăgostitul de fete tinere Gheorghe Nechita, prin dreptul Mitropoliei și i-au spus cei mai mari că acela e un cal… potcovit.

     -Ce este respectul?, întrebare-încuietoare, că cine se mai folosește de așa ceva…ar fi material de lucru pentru domnul Istrate de la revistă, dar dumnealui, cu Șfichiul, are treabă la Editură, desemnează câștigătorii de trofee… a aflat Costel de la o vecină care citește reviste în ușa bucătăriei, spre  palier, ca să-și  aerisească apartamentul pe dinăuntrul, nu către afară, unde-I mare văpaie…
    -Respect, respect e cum a zis mama, în tramvai și oriunde, să te scoli și să  stea babele pe scaun, știe  Costel de  9 ani, dar recunoaște către colegi, că nici el nu face asemenea faptă sugerată  de bunica lui și preluată de mamă-sa…

             -Ce înseamnă cuvântul “modern”?, vine o întrebare cu mai mult dichis, la care are curajul să răspundă tot cel de 7 ani.
            -Modern e când vezi ceva frumos și e scump și n-ai bani, ca să-l iei.

           – Dacă pământul se învârte, cum de nu cădem de pe el?, altă întrebare la care răspunde chiar Georgică, ajuns la 6 ani, sigur pe el, nevoie mare.
          -Nu se învârtește decât Pământul, asfaltul nu se învârtește. A văzut el doar aburul din asfalt, când în plină zi, cei de la Primărie, pe o văpaie, din ditamai hardughia oamenii în verde udau asfaltul din  cisterna burduhănoasă…
          -Pământul este rotund. Noi nu cădem de pe el, pentru că străzile sunt drepte, ele nu sunt rotunde, zice un emancipat care susține că are 8 ani.
          -Pământul are forma rotundă, noi nu cădem de pe el, că noi nu mergem acolo, unde se face el rotund.  Noi rămânem la școală, ca să primim întrebări de extemporal cum mi-a spus Măndița, prietena mea, să  ajungem acasă, dă un răspuns altul,  de 7 ani.

           -Ce este acela un secret?, întrebare de actualitate, că spun cei de la televizor, secret e totul, ca să nu afle vecinul. Nu de asta, unul, Radu Mazăre și-a pus sacul cu banii la păstrare tocmai la Ierusalim, să știe de ei doar Iisus Hristos, așa cum i-a spus lui bunica, amărându-se foarte  că nu găsea banii să-și cumpere chibriturile.   De aici…
             -Secretul este atunci când nu trebuie să-l  știe miliția, explică un copil de  6 ani.
            -Secretul este un om, care îi spune secretar de partid, completează altul de aceeași vârstă, 6 ani, care auzise ceva povestit de bunica, despre când el nici nu se născuse, pe timpul comuniștilor.

              -La ce foloseşte steagul?
              -Steagul foloseste, ca atunci când veneau turcii peste noi, ca acum asiro-africanii,  și nu știau peste ce țară veneau si atunci noi le arătam steagul și după aia ei știau că sunt la români, răspunde tot unul de 7 ani.

            -De ce ne spălam cu săpun?, întrebare de grădiniță.
          – Noi ne spălăm, ca să dăm săpun în ochi la microbi. Să nu ne mai vadă!, spune cel de 5 ani.

        – Ce este injecția?
        -Injecția folosește ca să  moară  microbii. Apa de-acolo, serul ăla, cum îi zice Lica care îmi face injecțiia,   are în el otrava de microbi. Serul se duce la tot roiul de microbi, ea zice  că  aia e carne și mănâncă și moare,  crede altul de 8 ani.
            -Lichidul la injectie e otrăvicios, ca să-i omoare pe microbe, susține unul de  6 ani.
           -Ii bagă injectia la popou și la om și la microb și pe el îl omoară, ca e mai mic, dar pe noi cei mari nu (7 ani)

           -Ce este ministrul?
           -Ministru e un om care stă  pe scaun și le spune la alții să facă cerere. (7 ani)
           -Ministru e un om care a învătat zece clase și s-a dus la serviciul de miniștri, să-și ia doctoratul, adică să cumpere o “deplomă”, așa cum i-a povestit  bunicul lui Fănică, de 8 ani, băiat mare, care acum le știe pe toate.

          – Ce sunt țăranii?
           -Țăranii sunt oameni săraci, care nu au ce să mănânce și vorbesc pe altă  limbă, pe țărănește. (8 ani
            -Țăranii sunt aceia care se ocupă și cu agricultura. (8 ani)
           -Țăranii sunt oameni care le-a dat Cuza pământ. În al Doilea Război Mondial, ei mai vroiau pământ, că s-a fărâmițat când au căzut   bombele.
           -Țăranii sunt oamenii de la țară care n-au iaurt și noi când mergem la tară , le ducem iaurt, cascaval și brânză, cumpărate de la magazinul din colt, aduse dintr-o țară Olanda, că la noi s-o terminat cu vacile și oile, le-o dat unul Petre a lui Roman odată cu găinile că intrase în ele o boală otrăvitoare, mi-a spus mie Georgică a lui nenea Mardare, chiorul, de lângă părul, unde au fost îngropate și găinele unuia Gică Becali, cel cu fotbalul, cu valiza cu banii de prisos, cu pânda la cei care i-au furat mașinile, că nu le mai știa numărul și dădea acatiste tatălui popilor, Mitropolitul, să I le găsească… că…(7 ani)
          -Țăran înseamnă un om care vrea să-și facă buletin în Bucuresti. (8 ani)                     

          – Ce sunt vecinii?
          -Vecinii sunt niște oameni care stau la un loc și când nu au mălai, ei se împrumută. (7 ani)
          -Vecinii sunt niste oameni, care tatăl meu și mama mea se împrietenează, ca să le  dea o sută de lei. (8 ani)

           – Ce este acela un serviciu?
           – Servici e un om care stă și semnează condica, sau stă ca să bea o cafea. La o vorbă! (7 ani)

           -Ce sunt microbii?
            -Microbii sunt niste viermișori, cam așa, stă microbul la măsea, mănâncă din ea, se satură și p’ormă iese afară, se așează pe trotuar și când trec oameni, hop,  le intră lor în gură. (7 ani)
           -Microbii sunt niște gândăcei mici de tot, ei sunt ascunși pe la aprozar.  Ei vede că ai cumpărat cartofi, sare pe cartofi și dacă nu-l speli pe cartof, tu mori. Că ai microbul (7 ani)
           -Microbii intră  înăuntru la om și acolo lasă fel de fel de murdării, că ei sunt murdari pe picioare, pe încălțare,  și îl îmbolnăvește pe om. (7 ani)

           – De ce au cruce pe spate unii păianjeni?
           – Unii păianjeni au cruce, că ei sunt popă la păianjeni. Cum e mitropolitul cu popii lui Becali, fostul pușcăriaș, explică mai clar și sfătos, unul Gheorghiță, de 7 ani mai ieri împliniți, după cum i-a spus lui soră-sa!

           -De ce unii oameni donează sânge?
          – Oamenii care au calorii grase, probabil că ăștia sunt oameni grași, donează sânge la aia care le curge sânge din nas. Să aivă de unde le curge, ca la butoi, rachiul bunicului și a lui tata, pe furiș, să nu-I simtă bunica sau mama, da eu îi știu, că ne-am împrietenit. Îmi dau și mie, hmm, și-I bun…(7 ani)

          – De ce există ceasuri cu cuc și nu cu cocoș, din moment ce cocoșul e cunoscut că ne trezește dimineata?
          -Ceasurile sunt cu cuc și nu cu cocoș, deoarece cucul a fost prima pasăre sculătoare. (11 ani)
          -Mult mai ușor învață un mecanism cu roți dințate să zică: Cu-cu decât Cu-cu-ri-gu. (13 ani)
           -Meșterul care a băgat prima dată cucul în ceas s-a gândit că  nu poate să  strâmteze ditamai cocoșul și să-l bage acolo, și de atunci ceasul a rămas așa, cu cuc mic și nu cu cocoș mare. (11 ani)

După cum vedeți, un adevărat examen, dar eu tot Șfichiul lui Ion Istrate îl aştept, și cât mai  des în revistă!

                           Pentru conformitate, Ion N. Oprea