CÂNTEC DE SEARĂ

Teodor EPURE

CÂNTEC DE SEARĂ

Din vadul îndepărtat

Aud ceasornicele apelor cum bat,

Glasul clopotului prin ierburi dispare

Crinii zac stinși în disperare.

În celule de iarbă

Vietățile cu drag așteaptă

Să mai joace lumina

Când se topește luna

În dulceața ei

Cu florile de tei.

În prag de seară

Mă-ntâlni a doua oară

Cu dragostea cea dintâi

Părul lung să-l mângâi.

Mirată încă foarte

Mă privi de departe,

Și sub cerul plin cu stele

Asculta vorbele mele.

Atunci plângea

Și râdea,

Pe seama mea glumea,

Atât de mult mă amuzea

Încât inima-mi creștea.

Pârâiașe de amintiri

Fața îi acoperi,

Dar când luna a ațipit,

Lumina a pierit,

Amintirile s-au oprit.

Înfășurați în mantia tăcerii

Am descoperit numai mistere.

Sărut cu ochii și cu buze

Această clipă fermecată.

Ce nu se uită niciodată.

Articole asemănătoare