Mărioara NEDEA

CEAŢA

Acolo-n oglindirea verde-a ierbii,
Pe malul sângerând de-atâta roşu,
Noi ne-am iubit ca ciutele cu cerbii
şi ne-am trezit când a cântat cocoşu
mai tineri, mai flămânzi după iubirea
carnală, frăgezită în stamine.
Trifoiul se-necase în privirea
astmaticului sân, migrând spre tine.
Acolo, în chimii şi-n matematici,
aprinse-n apoziţii de-un chibrit,
Ne-am regăsit docili şi mai pragmatici,
Şi însetati de plusuri infinit.
O toamnă dezbrăcată de regrete,
Ne-a pângărit veştmintele nubile.
Şi goi, lipsiţi de coarde şi accente,
Am tras un stor pe verzile retine.
Cred că o umbră sacră din abis,
Ne-mperechea în taină, fără ştire.
Privesc pe geam şi înţeleg că-i vis.
Dar nu-nţeleg ,ce-i ceaţa din privire?!