Nicolae Vălăreanu Sârbu

Poeme, meditaţie

Până la venirea femeii de ploaie

Un om în meditaţie
copleşit de propria intuiţie,
în muşchii cărnii îşi caută puterea,
respiră cu ei de sub pielea galbenă,
umple pieptul cu tăcerea din cuvinte
şi mierea din ele curge-n poeme .

Morile râului oprite de nedumerire
până la venirea femeii de ploaie
călare pe caii de nori ai câmpiei aburinde
fac din aşteptare o tandră atingere a luminii
şi-i simt mâinile din umeri cum se zidesc
în pereţi ca într-un schit pe apă.

Lăsaţi măcinişul proaspăt pentru mai târziu
în sacii timpului încărcaţi în carele nopţii!
Morarul a venit mai către seară,
neliniştit de vorbele auzite în jur
împarte la fiecare câte un zâmbet vioi
şi ochii lui se pierd în pacea mai tainică decât ei.

În umbra ei a crescut iarba

În umbra ei a crescut iarba
şi niciodată răcoarea n-a alungat dragostea
iubirile-i sunt simbioze de dulce şi amar
dar nimeni nu le desluşeşte plăcerea.

Voi n-aţi văzut privirea albastră de frică
din care se naşte intimitatea
şi totul se răscoleşte.

Nu mă mai îndoiesc de întâmplare,
ea poate fi o singurătate ucisă de verdele crud,
de mîinile care privesc uimite,
în căuş fac mirabile cuiburi păsările
în care clocesc ouăle universului
şi voi nu vedeţi.

  Sibiu, 29.09.2016.