Cine mai are nevoie astăzi de școli, de educație,  când are plus valoare pe dezvoltare personală direct de la evenimente sociale, de pe Fb, TikTok și YouTube?  Cine mai are nevoie de orientare școlară și profesională când direcția este dată de influenceri și pseudo-specialiști care au o părere despre orice și care se prezintă ca oameni „frumoși”, „autentici”, care promovează doar „starea de bine” și dau rețete de succes („Cum să devii un om de succes în 5 pași”, „Cum să fii cea mai bună versiune a ta…”etc)?
Cine vrea să ducă greul, cine vrea provocări sau efort intelectual, emoțional și social când echilibrul, optimismul tâmp și confortul sunt date ca rețete sigure pentru succes?

Așadar, să-i zici cuiva că vede lucrurile greșit sau să-i arăţi cum este realitatea s-ar putea să nu facă decât să declanșeze ceva mecanisme defensive disfuncționale. Iar atunci când sunt activate, mesajul nu mai este perceput așa cum este el, ceea ce face comunicarea aproape imposibilă.

Și totuși eu insist: Hai cu educația!  Cine mai are nevoie de educație? Cine e îndreptățit să facă educație? Cine sunt oamenii „autentici”, capabili să „crească” oameni și să aducă plus valoare comunității?
Să facem o analiză a contextului actual! Toată lumea (dar absolut toată lumea!) este foarte preocupată de dezvoltare personală și stare de bine. Am mai zis-o și cu alte ocazii, dar repet și aici: educația și dezvoltarea personală încep cu responsabilitate asumată, cu lectura obligatorie citită în școala gimnazială, cu lecțiile temeinic învățate la istorie, cu creierul încins pe matematică, și nu direct cu Gabor Matè, Jung și participarea la seminarii pe constelații/numerologii/parenting și alte socializări asemenea.

Da, dezvoltarea personală este (și) un proces social promovat de dialogul cu oamenii din jur – un fel de „spune-mi cu cine te însoțești ca să-ți spun cine ești”. Dar nu, dezvoltarea personală nu e  „networking” de orice fel. Dialogul ar trebui să fie de înaltă calitate și să se materializeze după o selecție pe bază de nevoi de învățare, de competențe, nu de bilet plătit (un curs de dezvoltare personală poate costa câteva sute de euro si un seminar de parenting câteva sute de lei) și pahare ciocnite de multe ori…

Mintea noastră se dezvoltă ca răspuns la o stare de dezechilibru, nicidecum într-o stare de bine continuă, astfel încât orice intervenție (fie ea și socială) trebuie să asigure un anumit conflict cognitiv. Un prezentator TV isteric, care a avut succes mediatic cu niște emisiuni mediocre acum mai bine de 10 ani,  nu poate stimula cognitiv decât o turmă de oițe dornice de păscut puțină iarbă (și aia artificială).  Pardon,  „business people” pe „branding personal” pe care mintea mea de profesoară nu-l poate cuprinde în toată opulența lui… Mea culpa, dar eu încă mai cred că un pas în spate e, în fapt, un salt abil înainte.

Este totuși absolut remarcabilă capacitatea  ființei umane de a depăși limtele unei moșteniri ereditare mai puțin favorabile. Rămâne vizil latentă însă vulnerabilitatea minții de a sabota orice acțiune iese din tiparele scenariului de can-can deja știut printr-un amestec nefericit de termeni folosiți haotic : inspirație/autentic/ pahare/stare de bine/business/comunitate/oportunitate/networking/industria de beauty/ branding personal…și iar: pahare/autentic etc etc

Nu există psihologie. Există doar biografie și autobiografie. „Când îi spui cuiva adevărul verde în față, el se supără. Dar se supără și când i-l spui cu menajamente. Oare de ce? Pentru că nu vrea adevărul, pe care-l știe, dar nu îndrăznește să-l recunoască deschis, ci vrea o minciună agreabilă.” (Emil Cioran)

Schimbăm trendul cu un adevăr inconfortabil? Educația e viață!

#haicueducația