În satul meu, numit Sinești,
Prag de tărâmuri ostășești,
M-am născut sub blând sărut,
Din Bunavestire crescut.
Din fir alb, rupt dintr-o lună,
Mi-au gândit tainic cunună,
Din dâra mândrului Soare,
Mi-au țesut mândre ștergare.
M-am născut tainic, în casă,
Din mamă simplă, frumoasă,
Ce-a spintecat un fir de râu
Să-mi lege viața de-un brâu.
M-a-nfășat în fir de lână
Să îmi fie soarta bună.
M-a atins ușor pe creștet,
Să nu-mi fie chipul veșted.
M-am ivit tainic, în locul
Unde-n vatră arde focul,
Ce încinge, iute, jocul,
Și-adună-n palme norocul.
Drept de autor © 2009-2026 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania