Amprentele lui Dumitru PETRAȘ

Fereastra

Mama încă șterge fereastra murdară de infinit
Șterge fereastra cu o bucată de umbră lungă cât un veac
Privirea ta a rămas, mamă, ca un mare echilibru
Numai peste deal de drum se odihnește amurgul.
Vântul aleargă nins de zăpadă și obosit de drum
În crucea nopții candela plânsă își îngroapă lumina
Și mugurii de apă până sus la stele, mamă, înfloresc.
Liniștea învață să zboare odată cu privirea
Zborul distanței cuprinde lumina ca într-un sărut
Ecoul se întâlnește cu tine, mamă, la capăt de stradă
Dispare și noaptea când zorii vin ca niște oameni
Vor să privească și ei prin fereastra ta mamă
Se vede zâmbetul tău dulce cum îți înflorește privirea
Ușa casei, mamă, se deschide ca o bucată de apă
Și zorii privesc atenți prin fereastră ca niște copii cuminți
Numai găleata de aer se aude zăngănind la fântână
Și carul mare pleacă din fereastră, mamă, cu tine.
Eu n-am știut, mamă, că lacrima ta încă plânge
Sub fereastra deschisă mare, numită univers
Văd iarna înghețată cum se lovește cu aripa de stâncă
Și la fereastra ninsă coboară o perdea de lumină.