Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024

Arena cărții. Maria Moisoiu: ,,Pe cărarea cu cireși” (roman)

Primit pentru publicare: 24 aprilie 2016
Publicat: 25 aprilie 2016
Editor: Dorina RODU

 

Arena cărții

,,Pe cărarea cu cireși” (roman), autor Maria MOISOIU, Ed. ,,Arena Cărții”, Botoșani-2016

Moisoiu MariaNota autorului:
Am scris ultimele rânduri ale acestei cărți stând în vârful unei coline, de unde zăresc câteva acoperişuri de case din satul meu natal. Văd şi cărarea cu cireşi care desenează conturul dinspre răsărit a codrului Gorovei. Nu ştiu de ce mă aflu aici, motivele ar fi multe, dar ceea ce pot spune sigur este că locul pare blând şi sigur, în comparaţie cu aventurile vieţii. Şi, destul de plin de energie cât să-mi pot păstra sufletul viu. Fiecare privelişte, fiecare sunet, îmi sunt cunoscute şi, încet, încet, descopăr cât de norocoasă am fost că locurile acestea, reprezentase în realitate, mult mai mult decât mintea mea visătoare ar fi reuşit să prevadă.
Uneori, adierea uşoară a vântului ce-mi atinge obrazul, leagănă în valuri firele de iarbă din vale, valuri ce-mi spun să nu uit niciodată simplitatea vieţii.
Poate că nu întotdeauna, dar uneori merită să întorci spatele încorsetărilor pe care ţi le impune viaţa în oraş şi să cauţi liniştea şi clipele de fericire oriunde, decât să-ţi iroseşti prezentul cu lucruri fără valoare profundă.



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

1 comentariu la acestă însemnare

  1. D.M. Gaftoneanu spune:

    …Felicitări și aprecieri, d-nă MARIA MOISOIU!

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania