ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X
Nicolae Vălăreanu Sârbu
POEM
Cenaclul DinOgor
Între noi nu-i nicio umbră,
doar mâinile care se ating discret
şi-şi transmit fluxul de căldură lăuntrică.
Uit să trăiesc emoţia scursă printre degete
într-un final abandonat
de ochii tăi gata să ardă sub pleoape.
Iubirea prinsă-n colţul nerăbdării
tremură armonios ca sunetele pe corzile viorii,
bat prin aer aripi de pasări
care se-ntorc cu grije la puii din cuib.
Mă prinde nostalgia florilor scuturate de măr
şi nimeni n-are nevoie de miraj
când vântul aduce nori de ploaie
şi seara cade obosită peste oraşul
intrat în letargie.
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania