Primit pentru publicare de la autor: Stelian Platon, 18 febr.2014
Editor: Olivian Ivaniciuc, 18 febr.2014

Bătrânul camionagiu

Bătrân și obosit cu soarta lui la masă
Mânca ascuns în gânduri, pe rugul său cărunt…
Oricum un soare azi făcea ziua frumoasă,
Iar grijile-i păreau prozaic amănunt.

Mânca-mpăcat cu sine, candid și monoton,
Numărând absent trecuți anii ca și banii.
Uneori mai răspundea blajin la telefon,
Ori privea pe geam cum frunzăreau castanii.

Cu zgomot se deschise ușa la intrare
Și-n local intrară trei ciclopice statui.
Sub gecile de piele pline de fermoare,
Trei provocatori motocicliști ai iadului.

Trecând pe lângă dânsul, calm, unul dintre ei
Își stinse absent țigara-n prăjitura sa.
Părea că-i tolerant și-amuzat de bătrânei,
Dar  prezența asta, totuși, îl cam deranja.

Veni și următorul în drumul spre tejghea
Paharul său cu lapte în față i-arúncă.
Succesul orbitor și brusc îl abțiguia,
De parcă împlinise cea mai grea poruncă.

Trecând pe lângă blândul, solemnul om cărunt,
Al treilea i-aruncă tava cu mâncare.
În toate vede însă bătrânul, gest mărunt
Și-un vifor prevestit în lumea viitoare.

Plecă tăcut bătrânul cu vechiul camion,
Toate răsunau în el pe drumul neparcurs.
Din când în când, bland, mai răspundea la telefon
Și-i mormăia în sine strigoiul unui urs.

Un moto driver zise mândrei chelnerițe:
-Nicicând n-a fost bărbat adevărat bătrânul!
Mă-sa l-a-mbrăcat cred numai cu rochițe
Și l-a învățat cum să își ascundă sânul.

-Nici bun camionagiu măcar nu-i băiete!
Zise chelnerița ca o concretizare.
Plecând trecu peste trei motociclete
Din care au rămas numai resturi de fiare.