PROZO-POEM DE BORIS MARIAN

A noua noapte albă ( prozo-poem)

A doua noapte albă fără tine.Bine faci că nu răspunzi. Femeie să fi fost, aș fi făcut la fel….Ești muză sau buză? Sau bluză? Milioane de oameni scriu. trei oameni citesc. Un om memorează. El moare. S-a întâmplat de multe ori ca unii  pe care-i credeam morți să  supraviețuiască, la fel și invers. Dă de gândit. Dă de murit. Doi prieteni aveau o amantă. Unul a murit. Al doilea a murit și el. Amanta este veșnică. Eram la masă, unul a căzut, altul a dispărut pe cer. Aburii vinului urcau.Mirosul de mistreț  prăjit urca și el. Cuprins de o veselie turbată, mistrețul viu a străbătut sala toată. Așa ceva nu s-a mai văzut. A fost un poet mare care se credea mic, a fost un poet mic care se credea mare în alte părți. M-au cotropit poeții. De aceea am trecut la proză, apoi voi trece la teatru, la critică și, obligatoriu, la cimitir pentru un reportaj despre istoria literaturii. Nu-mi pasă de criza mondială.  Îmi pasă că mor oameni, nu de boală, că și aia este rea, ci de briceag, de exploziv, de credință, de neputință, de ură, de cianură, de tot ce vrei. Doamne, de ce ne făcuși mișei?  Mai suntem după chipul și asemănarea Ta? Ași, de unde? Nici ecologiștii  nu au soluții. ne apucăm de imagologie, aia este, avem imagini false în buricul creierului. Nu sunt  bolnav din dragoste, ba sunt. oricare leac e împotriva mea, oricând de mi te-nchipui, tu ești prea departe, când ești aici, mă-nchid precum o carte. Eu am să spun, ești chiar destinul meu, cu tine-ncep să cred în Dumnezeu, n-a fost și nu-i atotputernic, cuceritor, devin cucernic.