Vasile Popovici

Îmi amintesc…

Îmi amintesc de parc-aş fi visat

cum luna-şi lăsa pleoapă, ruşinoasă,

iar tu, candidă, castă, m-ai lăsat

să îţi deschei trei bumbi de la cămaşă.

Îmi amintesc de parc-ar fi acum;

erai subţire, trasă prin inel,

cum zorii zilei ne trezeau şi cum

văpăile ardeu în noi, la fel.

Ai fost o primăvară timpurie,

în lucrurile firii, – lamură;

din trupul timpului, – drept chezăşie

te-am rupt; cum rupi din crâng o ramură.