CUM AȘ PUTEA
Autor: Teodor Epurelnvitaţie la lectură
CUM AȘ PUTEA
Ca luna să-mi pună palma pe frunte
Și lumina ei să mă alinte
Să mă simt ca în paradis
Focul dintre noi să fie stins.
Cum aș putea,
Înșela
Noaptea
Să coacă
Pe vatră
Ulcele,
Cu floricele
În care să pună
La fiecare
Câte o stea
Care va cădea.
Cum aș putea
Ca roua de pe lacrimi
Care nu-mi îngheață
Să mă facă,
Să mă gândesc
Cu mintea mea cețoasă
Numai la viață.
Cum aș putea,
Înainta
Pe câmpia proaspăt semănată
Și însorită
De un soare strălucitor
Iar în gândul meu
Să fie mereu
O furtună
În care
Destinul pleacă la plimbare
Pe culmea nestematelor
Și se așează
Pe o aripă
De buburuză.
Cum aș putea
Să aflu gurile albe ale clopotelor
Care se trezesc
În nesomnul cocoșilor
În satul acoperit
De furia tornadelor
Când clipele se topesc,
Păsările ciripesc,
Cuvintele-n trandafiri înmuguresc
La lumina răsăritului
Între crăpăturile pământului.
Rubrica: lnvitaţie la lecturăAutor: Teodor Epure
Distribuie: Facebook LinkedIn WhatsApp E-mail

