Primit pentru publicare: 05 aug. 2017
Publicat: 05 aug. 2017

Din plenul pieței: ba că-i laie, ba că-i bălaie

Astăzi, preocupat de ce mai e prin jur, pentru a lua pulsul pieței sau, mai bine zis, pulsul ,,națiunii”, trec prin Piața mare. Zarvă îndesată, gălăgie mare, discuții aprinse în grupuri: ba că-i laie, ba că-i bălaie și tot așa până la un colț mai retras de văzul lumii, ceva cucoane împopoțonate, brunete cu buzele ca ardeii de ,,cornul căprii” și ochi de mărgăritar, un fel de măsline din import injectate cu narcotice, că prea străluceau, mai erau și șatene arogante și țâfnoase pe tocuri cu cui și, alături ceva coțofane, un fel de domni cu ochii sticloși în costume de bal, zâmbind maiestos de li-se clătinau dinții…, cu toții pălăvrăgeau. Dar ce fler aveau! … un fel de exercițiu tehnic de canto…. Vai ce merge! … Ce se mai îngroașă, se și lungește când insiști! Pensii prelucrate și ajustate și mai pline în buzunare, fără taxe și impozite directe, fără robineți pe furtunurile cu apă de udat câmpii!… Să fie varză mai multă! … Iar în grămadă, silozuri de borhot pentru animalele noastre!… Să avem un șvaițer dodoloț … și mai câte, și câte nu?! Vai ce comunicate consistente și edificatoare și lumea nu-le înțelege! Cum să le înțeleagă, zice unul mai tinerel, dacă nu le citesc! Mai bine ar fi în conferințe de presă, dacă nu s-ar pune și întrebări…

Prin hala de carne, clădire de Patrimoniu, unde poți cumpăra scrumbii și biscuiți basarabeni, întâlnesc un consătean, care, supărat, se certa cu un vânzător de gogoși din import, pentru că nu avea prețul afișat și nici casă de marcat, la tarabă. Îi zic: pentru asta ești supărat? Ah… nu,  zice el, altceva mă roade mai tare! Azi am avut numai supărări, ghinioane ca să zic așa,. Dimineață am trecut pe la primărie, crezând că autoritățile noastre au organizat o acțiune de Omagiu, o Carte de condoleanțe, pentru memoria unuia dintre cei mai de valoare dintre fiii satului, care a murit acum câteva zile. Habar nu aveau, nici primarul, nici școlarul, nici pălămarul… Venind încoace, pe singurul drum cu gropi și șanțuri asfaltate, mi se frânge butucul de la roata din față a mașinii. Și uite așa, numai de astea avem parte în fiecare zi, noi ăștia amărâți din nordul județului… Așa că nu mai putem răbda! Sâmbătă, îi vom face de râs, pe un teren sport, vom protesta într-un meci decisiv. Vor veni acolo  oameni din mai  multe comune și chiar și dintr-un oraș. Oficiali de la județ și aleși în gloată la București, nu-i vom putea vedea pentru că vor fi la hramuri și festivaluri. Nu se mai poate! Ne-am săturat!… zice mai departe consăteanul meu, pe care l-am salutat cu plecăciune, lăsându-l cu ochii în lacrimi în Piața mare, unde cucoanele palavragesc vrute și nevrute, nesătule de f…rumoase, dornice de comunicate aprinse și tămăduitoare de griji, doar pentru EI și ELE.