Am împărțit tot
Am stors şi lacrimi împreună,
eu cu picioarele,
tu cu mâinile.
Ne-am împărtăşit gândurile unul altuia,
dând greutatea lor din mână în mână.
Am râs de-atâtea ori împreună!
Dar noi aveam lucruri de povestit.
Apoi oboseam.
Sau mă pierdeai pe drum.
Ţi-am lipit inima
când nu se mai ţinea.
Mi-ai bandajat sufletul rănit.
Am plâns amândoi, frunte în frunte,
Am udat florile,
am șters împreună apa ce-am făcut-o pe jos.
Am inventat povești
și-am zâmbit către toți gură-cască.
ne-am vorbit în șoaptă,
iar în case străine
ne-am luat uneori apărarea.
Nu-mi amintesc să ne fi certat.
Poate a fost
şi ne-am împăcat.
Am aruncat pietre în cei răi
și-am coborât văi lungi în viteză.
Am furat experienţă de viaţă.
Am împărțit zile.
Am împărțit aproape tot.
E doar așa, un inventar,
să nu uit.
Zi de zi, noi ne avem unul pe altul.
Aproape-aproape.
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania