cad alte frunze, alte păsări zboară, cum mai zburau la noi odinioară, vin alte toamne cu aceleaşi nume, dar noi trăim de-acum în altă lume. dimineţile mocnesc singurătate, şi toamna trece rece prin cetate, din mrejele cu vălul de aramă vin amintiri fugare puse-n în ramă. prin sat trec umbre grele de tăceri, unde s-au dus potecile de ieri? cine s-a răzbunat cu-atâta ură, unde e nucul meu din bătătură? şi prispa mea cea plină de ulcele şi nopţile dormite prin vâlcele? unde-i fântâna noastră cu izvoare, din care-au curs legende milenare? pe bolta naltă îmi ridic privirea, se cuibăreşte-n suflet iar uimirea, atâtea stele sunt pe cerul sfânt şi-atâta dragoste e pe pământ. mătasea lunii-mi cade pe covor şi vraja ei de-acum îmi dă fior, în jurul meu plutesc ca nişte ape doar amintirile ce-mi cad pe pleoape…
vineri, 26 septembrie 2014
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania
…mătasea lunii-mi cade pe covor… cad alte frunze, alte păsări zboară…