Ion Ionescu-Bucovu: AMINTIRI FUGARE

amintiri fugare

cad alte frunze, alte păsări zboară,

cum mai zburau la noi odinioară,

vin alte toamne cu aceleaşi nume,

dar noi trăim de-acum în altă lume.

dimineţile mocnesc singurătate,

şi toamna trece rece prin cetate,

din mrejele cu vălul de aramă

vin amintiri fugare puse-n în ramă.

prin sat trec umbre grele de tăceri,

unde s-au dus potecile de ieri?

cine s-a răzbunat cu-atâta ură,

unde e nucul meu din bătătură?

şi prispa mea cea plină de ulcele

şi nopţile dormite prin vâlcele?

unde-i fântâna noastră cu izvoare,

din care-au curs legende milenare?

pe bolta naltă îmi ridic privirea,

se cuibăreşte-n suflet iar uimirea,

atâtea stele sunt pe cerul sfânt

şi-atâta dragoste e pe pământ.

mătasea lunii-mi cade pe covor

şi vraja ei de-acum îmi dă fior,

în jurul meu plutesc ca nişte ape

doar amintirile ce-mi cad pe pleoape…

vineri, 26 septembrie 2014