Iubitei

Ca și primordială lege

Dintru a cărei mistice esențe

Natura-i lasă să-și dezlege

Puterea vie-a unicii ei fețe

Iubirea-i versul nemuririi,

Poem sublim de ‘naltă elocință,

O taină hărăzită-a firii

Ce-nnobilează sensul de ființă.

Însă în totul ce există,

Când îți lipsește cineva, se pare

Că viața poate fi și tristă,

Că-ți poate da și lacrime amare.

Și greu e drumul vieții cărei

Povara-i o ființă ce-ți lipsește,

Tu ești a clipei fiecărei

Un dar, ce-nsemnătatea-mi dezrobește.

Articole asemănătoare