LUMINA CARE SE NAȘTE DIN TĂCERE
Cronică academică la volumul de poezii Luminile tăcerii de Mimi Rotariu
Mimi Rotariu, Luminile tăcerii, Editura Sedcom Libris, Iași, 2026, prefață de prof. univ. dr. Nicu Gavriluță, ISBN 978-973-670-673-8

Volumul Luminile tăcerii, semnat de poeta Mimi Rotariu, membră a Ligii Scriitorilor – Filiala Nord-Est Iași, se înscrie în zona unei lirici a interiorității, în care iubirea, dorul, timpul, memoria, natura și credința se întâlnesc într-o permanentă căutare a sensului existențial. Apărut în anul 2026 la Editura Sedcom Libris din Iași, volumul beneficiază de o prefață amplă, intitulată sugestiv „Rostiri cu tâlc prin misterioasele lumini ale tăcerii”, semnată de prof. univ. dr. Nicu Gavriluță. Datele editoriale ale cărții confirmă identitatea și configurația acestei ediții.

• Din punct de vedere compozițional, cartea este structurată în trei mari arii tematice: „Iubire și dor”, „Timp, reflecție și trecerea vieții” și „Natură, spiritualitate și simboluri universale”. Această organizare nu este doar una editorială, ci constituie adevărata arhitectură interioară a volumului.
• Prima secțiune, Iubire și dor, reprezintă nucleul afectiv al cărții. Poeta construiește aici un univers dominat de sentiment, apropiere, absență, nostalgie și speranță. Titluri precum Luminile tăcerii, Inima care scrie, Două tăceri, Esența luminii, Gânduri nerostite, Încă o clipă, Îmbrățișează-mă, Răsărit în doi, Iubirea aceea sau Divinul din noi configurează o adevărată geografie a inimii.
• Poemul titular este, în acest sens, o veritabilă artă poetică a volumului. „Lumina” nu este una exterioară, ci una care se aprinde în interior, în spațiul afectiv al ființei. Tăcerea nu înseamnă absența comunicării, ci devine o formă superioară de comunicare. În poem, tăcerea apropie, iar lumina ei „se simte”.
• Este importantă observația prof. univ. dr. Nicu Gavriluță potrivit căreia iubirea reprezintă, în volum, „personajul principal”, fiind prezentă în multiple ipostaze: blândă, nostalgică, luminoasă, dar și năvalnică.
• Mimi Rotariu nu tratează iubirea numai ca sentiment erotic, ci o ridică spre dimensiunea spirituală. În Divinul din noi, iubirea devine „poarta spre divin”, iar relația dintre două ființe capătă valoarea unei recunoașteri reciproce.
• Această transfigurare a sentimentului se observă și în Ce e iubirea?, unde întrebarea din titlu dobândește o funcție filosofică. Răspunsul poetei nu este unul conceptual, ci unul afectiv și spiritual: iubirea este asociată cu înnobilarea sufletului și cu „divinul din noi”.
• A doua secțiune deplasează centrul de greutate al discursului liric de la iubirea interpersonală spre meditația asupra timpului și existenței. Titlurile Timp, reflecție și trecerea vieții, Suspinul unui pas, Pasul vremii, Struna timpului, Sensuri, Lumina rămâne, Zâmbetul clipei sau Colțișorul meu de vreme indică această schimbare de perspectivă.
  Timpul, la Mimi Rotariu, nu este doar o dimensiune cronologică. El este o forță care modifică oamenii, conservă amintiri, produce nostalgii și, în același timp, poate deveni instrument al recuperării de sine.
• Poeta este preocupată de clipă, motiv recurent în volum. Clipa poate fi trecătoare, dar poate deveni și spațiu al eternității afective. De aici rezultă o tensiune între efemer și durabil: viața trece, iubirea poate rămâne; timpul destramă formele, însă memoria le reconstituie.
• În această perspectivă, poezia lui Mimi Rotariu are o evidentă componentă reflexivă. Eul liric nu se limitează la consemnarea unei stări, ci încearcă să-i descopere semnificația.
• O altă caracteristică definitorie este relația dintre starea sufletească și universul natural. Toamna, primăvara, vântul, ploaia, frunza, macul, salcâmul, cocorii, iasomia, lumina și cerul alcătuiesc un repertoriu simbolic prin care poeta își exteriorizează trăirile.
• Natura nu este simplu decor. Ea participă la existența eului liric. Vântul poate purta dorul, frunza poate deveni metafora trecerii, iar lumina poate sugera renașterea.
• În Cântecul vântului, de exemplu, vântul devine o prezență dinamică, asociată cu memoria, întoarcerea și posibilitatea regăsirii.
• Această antropomorfizare a naturii creează o corespondență între macrocosmos și microcosmos: ceea ce se întâmplă în natură este, de fapt, o reflectare a ceea ce se întâmplă în suflet.
• Unul dintre cele mai importante cuvinte-cheie ale volumului este lumina. Ea apare în titlu, în numeroase poeme și în imaginile poetice ale cărții.
• Lumina are aici mai multe semnificații: iubire, speranță, credință, cunoaștere, renaștere, salvare sufletească.
• De altfel, prefațatorul observă că poezia lui Mimi Rotariu este construită pe întâlnirea dintre „lumina sufletului” și tăcerea Sinelui.
• Un alt simbol important este mărul, prezent în poemul Taina începutului. Aici, mărul este asociat cu iubirea, ispita, păcatul originar, dar și cu posibilitatea iertării și a dăruirii.
• La fel, crucea dobândește o funcție spirituală fundamentală. În Sub Crucea Sfântă, discursul liric se transformă într-o rugăciune, eul poetic asumând smerenia și devoțiunea. Prefața lui Nicu Gavriluță insistă asupra acestei dimensiuni creștine a poeziei.
• În partea finală a volumului, dimensiunea spirituală devine tot mai evidentă. Titluri precum Tăcerea care urcă spre cer, Rădăcini de lumină, Avem nevoie de luceferi, Ruga inimii, Cuvântul care se închină, Porți de foc, Veac de lumină sau Răspuns tainic arată orientarea poeziei spre transcendent.
• În Tăcerea care urcă spre cer, moartea și despărțirea sunt privite prin perspectiva credinței. Cimitirul, lumânările, rugăciunea și crucea nu reprezintă numai imagini ale sfârșitului, ci și semne ale speranței în reîntâlnire și continuitate.
• În această poezie, tăcerea capătă o nouă semnificație: ea nu mai este numai tăcerea iubirii, ci tăcerea în fața misterului existenței și al morții.
• Mimi Rotariu cultivă atât versul clasic, cu rimă și ritm, cât și versul liber. Această alternanță îi permite să treacă de la muzicalitatea tradițională la notația meditativă, confesivă și aforistică.
• În poeziile cu structură clasică se observă preferința pentru rimă, repetiție, paralelism și imagini accesibile. În textele în vers liber, discursul devine mai interiorizat, cu fraze scurte și pauze care reproduc ezitarea sau respirația meditației.
• Un exemplu relevant este Mai ești?, poem construit prin versuri scurte, interogații și fragmentarea discursului. Întrebarea din titlu devine o întrebare despre prezență, existență și relația cu celălalt.
• Prin urmare, expresivitatea volumului se bazează mai ales pe metaforă, personificare, simbol, repetiție, antiteză și corespondența dintre elementele naturii și stările sufletești.
• În pofida prezenței durerii, a despărțirii, a nostalgiei și a trecerii timpului, Luminile tăcerii nu este o carte a deznădejdii.
• Dimpotrivă, fundamentul ei este speranța. În această privință, concluzia prefațatorului este semnificativă: Mimi Rotariu este prezentată drept o poetă „optimistă”, încrezătoare în puterea cuvântului și în posibilitatea transformării suferinței în poezie.
• Aceasta este, poate, cheia de lectură a întregului volum. Durerea nu reprezintă punctul final. Ea devine materie poetică. Dorul devine cântec, tăcerea devine comunicare, toamna devine meditație, iar întunericul poate fi străbătut de lumină.
• Luminile tăcerii este un volum amplu, de aproape două sute de pagini, construit ca o călătorie prin spațiul interior al ființei. De la iubire și dor la timp, memorie, natură, credință și simbolurile universale, Mimi Rotariu își configurează o poezie a sensibilității și a căutării de sens.
• Forța cărții nu constă numai în diversitatea temelor, ci mai ales în unitatea afectivă ce le leagă. Iubirea este firul subteran care traversează volumul, iar lumina este simbolul recurent al speranței și al renașterii.
• Prin Luminile tăcerii, Mimi Rotariu propune o poezie confesivă, sentimentală și spirituală, în care cuvântul devine instrument de recuperare a luminii interioare. Tăcerea, aparent lipsită de glas, este transformată în discurs poetic, iar poezia devine locul în care ceea ce nu poate fi spus direct se poate revela.
• În contextul activității literare ieșene și al Ligii Scriitorilor – Filiala Nord-Est Iași, volumul reprezintă o contribuție la promovarea unei poezii centrate pe sensibilitate, iubire, spiritualitate și recuperarea valorilor sufletești.
• În definitiv, Luminile tăcerii poate fi citită ca o invitație adresată cititorului de a descoperi că, dincolo de zgomotul existenței cotidiene, există un spațiu în care tăcerea devine lumină, iar lumina devine poezie.

Al.Florin Țene