Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024

Mărturisire de amor

Din sufletul ce-mi arde, și-n el ai consacrat,
Într-o esență clară, un simbol însemnat.
Acea ce-ntr-o lumină de înger strălucești
Și-n mod neîndoielnic, trăirea-mi îndulcești.

Te rog, iubit-o, lasă-mi, să îți împărtășesc,
Precum inima-mi simte, precum e și firesc,
A mea mărturisire cu-n sentiment deplin
Că ai a înțelege amorul ce-ți susțin.

Când uneori tăcerea-și impune-al său izvor,
În seri ce-a noastre inimi palpită în amor,
Cu al meu cap în poale-ți prinzându-ne pe pat,
Și-al meu obraz de mână-ți fiindu-mi mângâiat,

A ta mână fierbinte îmi pare-a mă purta
Pe-un val de foc ce arde plăcut în poala ta.
Iar când privirea-ți caldă, asupră-mi surâzând,
Cu limpezimea-i sfântă, inundă-al meu străfund,

Senzației născute voința îmi supun,
Cu tâmpla mea fierbinte ce-o reazem pe-al tău sân,
Pe când înspre urmare, la pieptul tău, cuprins,
Cu dragoste-al meu creștet, de-a tale brațe strâns,

Ridică-și a sa față, sorbindu-ți din priviri,
Într-o profundă stare a viei presimțiri,
Intenția-nsetată, ce-n focul său latent,
Premeditează-și fapta adânc în sentiment

Purtând în sine noima a uneia dorinți –
De a-mi răpune eul cu buzele-ți fierbinți,
Ca prin această tramă ce tu îmi ai urzit
Paharul îndurării-i rămână-mi nesilit

‘Naintea cinstei mele întru virtute-a-l bea,
Degrab’ și fără preget, voindu-ți gura ta,
Ca astfel în vedere, căzând a-mi intui
Sincera consimțire ce simțu-mi dovedi,

Ființa ta-și lipească, dintr-un imbold firesc
Întrezărindu-și vrerea din miezul sufletesc,
Cu a sa fierbințeală, pe gura mea, a ta,
Plinindu-și întru faptă precugetarea sa

Ca-n valul tandru-al serii, în ceasu-i prevăzut
Din semnul viu al vrerii, să las numaidecât,
Pe buze foc mi-aștearnă sărutu-ți, și ușor,
Ne-nfrângă sentimentul în starea de amor.

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania