A mea iubită dragă, ce-al meu obraz alinți,
Așa, cum al meu creștet, în mâinile-ți fierbinți
Și-n poală-ți stă ferice, sedus de raza ta,
Așa, îmi vine, ție, acum mă confesa.

Și-a mea mărturisire e-un sentiment deplin
Prin care eu evocu-ți amorul ce-ți susțin,
Și-ți sunt dator a-ți spune întocmai precum simt
Păstrând speranța vie că-i crede că nu mint.

Căci cum privirea-ți tandră, asupră-mi surâzând,
Cu strălucirea-i caldă, inundă-al meu străfund,
Senzației născute voința îmi supun,
Cu tâmpla mea fierbinte ce-o reazem pe-al tău sân.

Iar pentru că iubirea-și impune-al său izvor
În seri precum aceasta, ce-afundă-ne-n amor,
Înspre a sa urmare, la pieptul tău cuprins,
Cu dragoste-al meu creștet, de-a tale brațe strâns,

Ridică-și a sa față, sorbindu-ți din priviri,
Într-o profundă stare a viei presimțiri,
Intenția nestinsă ce-n focul său latent,
Premeditează-și fapta adânc în sentiment,

Purtând în sine noima a uneia dorinți –
De a-mi răpune eul cu buzele-ți fierbinți.
Iar în a sa urmare, a ce ai pregătit,
Paharul îndurării-i rămână-mi nesilit

‘Naintea cinstei mele, întru virtute-al bea,
Lipsit de pregetare, voindu-ți gura ta.
Și astfel în vedere, căzând a-mi intui
Precisa presimțire ce firea-mi dovedi,

Ființa ta-și lipească, dintr-un imbold firesc,
Întrezărindu-și vrerea din miezul sufletesc,
Cu a sa fierbințeală, pe gura mea, a ta,
Plinindu-și întru faptă precugetarea sa.

Ca-n valul tandru-al serii, în ceasu-i prevăzut
Din semnul viu al vrerii, să las numaidecât,
Pe buze foc mi-aștearnă sărutu-ți, și ușor,
Ne-nfrângă sentimentul în starea de amor.