SATUL MEU,
SATUL UNDE M-AM NASCUT,
SATUL UNDE AM CRESCUT!

Satul meu, e amintirea tatălui și a mamei
E amintirea mea și-a multora dintre voi.
Eram bucuroși cu totii de roadele toamnei,
Nu aveam griji, lipsuri sau alte nevoi
Şi ce miros plăcut era în sat
Plutea din vii aroma a-busuioacă,
Mergeam la treabă toti, cu noaptea-n cap
Şi glumele curgeau, când era clacă.
În pragul iernii, îşi torceau fuiorul,
La şezători, în serile brumate
Iar doina, suspina, să le aline dorul,
Celor ce aveau copiii duși departe.
Când înfloreau cireşii primăvara,
Mirosul te oprea să-nbătrânești
Iar noi ne adunam cu toții seara
Pe prispa casei ascultând povești.
Și cât de mult ne bucuram în zilele de vară,
Când alergam desculț prin iarbă și noroi,
Nimic din ce-i acum, nu se compară
Cu fericirea, care o aveam atunci în noi.
De satul meu, mă simt pe veci legat
Nu pot uita de neamuri, de vecini și de săteni,
Deşi, au trecut câțiva ani de când sunt plecat,
Îmi aminteşte că-s ţărână, din VORNICENI!