TABLETA (de AUGUST)
EFIMIŢA ŞI LEONIDA NU VOTEAZĂ DUMINICĂ!
(Pamflet dulce, în ANUL CARAGIALE)
Scris de vasile LEFTER
Decor (o cameră modestă de la periferia României de azi). Leonida e în halat, în papuci şi cu scufiţa de noapte. Efimiţa în camizol, fusta de flanelă roşie şi legată la cap cu tulpan alb (Vara asta se poartă alb!). Albul nu e culoarea mea. Amândoi stau de vorbă la masă.
Leonida: Trebuie să fie târziu, Miţule. Ne culcăm?
Efimiţa: Mâine e o zi grea pentru popor. Reacţiunea, prin lovitura de stat, vrea să dea jos preşedintele Republicii.
Leonida: Nu mă-nnebuni, soro! Păi, nu poporul e suveran? Şi noi nu suntem poporul?
Efimiţa: Ba da! Eu nu prea înţeleg cum e cu DA şi NU. Am auzit la radio că dacă zici DA, pleacă preşedintele actual. Dacă zici NU, rămâne. O fi bine, o fi rău?
Leonida: Miţule, noi întotdeauna am votat cu guvernul. Vom zice DA!
Efimiţa: Bobocule, guvernul s-a schimbat. Parcă citeai presa?
Leonida: Sunt puţin cam derutat cu ziarele. Sunt prea multe şi nu mai ştiu care e al meu.
Efimiţa: Eu zic să ne împărţim. Unul din casă votează DA, celălalt NU! Şi suntem imparţiali ca tot românul!
Leonida: Miţule, am uitat să-ţi spun ceva important. Eu nu merg la vot!
Rfimiţa: Un republican ca matale care spunea că poporul e suveran şi că „vox populi, vox dei”?
Leonida: Da!
Efimiţa: Tocmai te lăudai că tu, cetăţeanul, vrei să le araţi ce-i democraţia şi ce înseamnă o ştampilă pusă cu responsabilitate. Nu te înţeleg deloc, bobocule!
Leonida: Ieri, eram la birt. Un vechi amic se aşază la masa mea şi-mi face cinste cu o bere. Din una în alta, mă întreabă: „Vrei să câştigi 100 de lei pe loc? Dă-mi cartea de identitate până luni.” Ameţit de bere şi de bani, i-am dat-o. Banii i-am cheltuit pe alimente şi cadouri pentru tine, Miţule! Nici nu-mi pare rău. Şi-aşa zic europenii că e lovitură de stat şi se lasă cu beci. Barem nu sunt implicat.
Efimiţa: Bobocule, te-ai dat cu reacţionarii! Dar nici eu nu votez la Referendum. Nu pot.
Leonida: Şi de ce, „te rog”, nu poţi?
Efimiţa: Nu am carte de identitate.
Leonida: Ai pierdut-o?
Efimiţa: Ei, aş! Ştii ce grijă am de acte. Mi-a cerut-o un domn, pentru recalcularea pensiei de urmaş. Ştii că răposatul meu soţ a fost veteran de război.
Leonida: Nu-i nimic. Ai cartea veche. Pe care ai declarat-o pierdută, deşi o aveai în poşetă.
Efimiţa: Am dat-o şi pe aceea. Administratorul mi-a zis că face necesarul de lemne pentru la iarnă.
Leonida: Miţule, noi avem centrală pe gaz! Te-a păcălit.
Efimiţa: Se prea poate, dar lemne tot îi cer! Una este Efimiţa! Bobocule, dacă noi, republicanii nu votăm, cine votează? Sunt foarte îngrijorată de soarta naţiunii şi a poporului pe care îl iubesc aşa cum iubeşte orbul lumina şi surdul muzica de fanfară! Bravo naţiune, halal popor!
Şi ceea ce s-a întâmplat în această familie este foarte… CURAT MURDAR. Mulţumesc, coane Iancule, că m-ai lăsat să te plagiez, citându-te!!!
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania