Când îmi amintesc de satul copilăriei,
De acel univers din nemărginirea câmpiei,
Sufletul mi se deschide a sărbătoare,
O, satul meu,ce se pierde lin în zare!

Câmpurile cu verde intens zugrăvite,
Sub bolta de sineală înălţate,
Formează un fel de leac miraculos
Pe care numai în satul meu îl găsesc.

Aici ascult murmurul duios al fântânilor,
Foşnitul îmbietor al lanurilor,
Simt că sufletul cu seve s-a împăcat,
Căci sevele vieţii aici-mi sunt cu adevărat.

Aici văd cerul incendiat de lună,
Simt răcoarea dimineţilor cu rouă,
Aud cântecul cucului prelung răsunând,
Aici sătenii-s pe ogoare muncind.

În lumea mea de obârşie, aici am prins
Gustul şi preţul păinii şi cu cinstea m-am deprins,
Iar la nunţi, la botezuri şi la cules de vie
Mi-am format o educaţie pe vecie.