Nicolae Vălăreanu Sârbu, ”Poeme cu copaci”

Nicolae Vălăreanu Sârbu
Poeme  cu copaci
Sibiu, 21.10.2016

Copacul şi ea

Dacă ne vom păstra amintirile
să nu uiţi esenţialul din ele,
acela în care doreai să fii o iubită fericită
fără să te înspăimânte muşcătura vremii
cu cicatricile care lasă urme adânci.
Sufletul să-ţi rămână în aceeaşi matrice
în care ţi s-a presat ca o floare-n ierbar,
să îmbătrâneşti ca şi copacul
sub care ţi-ai îngropat dragostea
fără să ştii.
Zăpezle şi viforul iernii ultime,
să-ţi lase viu gândul până-n primăvara
în care va înflori iarăşi copacul
bătrân şi el.

În amiaza c-un cireş înflorit

Gândurile mele înspicate de rod
cu arome din ţinuturi străine
îţi frăgezesc aşteptarea dospită-n şoapte
unde ademenită te grăbeşti să vii.

Apoi visele ca merele îngălbenite-n verde
cu miros de mir proaspăt,
în lumina intinsă pe pieptul diafan
înmugureşte toţi arborii din mine.

În amiaza c-un cireş înflorit,
în boarea suavă scăpată din înveliş,
cuvintele se preling pe hârtie
din sufletul, călimară albastră.

Se risipeşte orice îndoială,
de pluteşti asemeni fluturelui alb
până-n unghiurile transparente ale fiinţei,

şi rămâi topită-n cristal de lumină
cu inima la locul ei în el
ca o regină dăruită poeziei
în regatul de miere al limbii române
mereu curată şi tânără.