La marginea codrului cu frunzişul tremurând
Mă înalţ pe vânt şi-s mai uşor decât un fulg,
Caut imensa curgerii a timpului
Ce urcă grăbit spre zările amurgului.

Zilele trec fără să se lase înţelese,
Nu am cum şi nici nu pot să fie alese
Ele nu mai ţin seama de ce-am fost odată,
Un om cu-nţelepciune şi voinţă curată.

Visele totdeauna mi-au adus ceva,
Mi-au adus mesaje dincolo de lumea mea,
Anii în zgomotul tobelor au dansat,
Prin somn ceva inaccesibil vieţii am aflat.

Tabloul inimii din când în când mi-l deschid,
Câteva frânturi de iubire-n suflet închid,
Pe care le-am adunat în cursul vieţii mele
De când am intrat-n tabăra celor plini de zile.

Iubirea se scaldă în lumina anilor,
Caută mereu clipele de odihnă,
Căci pentru iubire timpul este infinit
La care totdeauna mă închin smerit.