Primit pentru publicare: autor Lia Ruse – Canada, 24 febr.2014.
Editor: Olivian Ivaniciuc, 24 febr. 2014
Se înăsprește gerul în zăpadă,
Un ceas aleargă orele în fum
Și înserarea rece stă să cadă.
Spre tine curg iar, gândurile-acum…
Clipa de taină-a timpului plecat
Rostogolește sângele în vine
Neuitând lumina care-a fulgerat
Privirea cu razele senine…
E ca și cum aș trece prin tunel
Și rătăcesc -dar – uit să iau aminte
Într-o rugăciune, cuibărită-n el,
Plânsu-mi răbufnește în cuvinte…
…………………………………………..
Spre tine curg, iar, gândurile-acum!
Ce-aș da, să se-ntoarcă clipa divină,
Pe urmele, de-atunci, rămase în drum,
Să ne prindă-n aceeași lumină!
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania