Din Nord-EST pentru Rest
Cireșelul

A trecut furtuna și pe la mine.
Un cireșel nu i-a rezistat.
Alți doi de lângă el, de aceeași tinerețe, da.
Vara trecută făcuseră toți trei cireșe, nu multe, dar mari, roșii, parfumate, bune de tot. Cum îmi plac mie și altora care-au apucat să guste din ele.
Acum câteva zile am cules câteva cireșe din cireșelul cu pricina, dar erau lipicioase, doar încă galbene-rozii, micuțe, necoapte perfect.
Puieții fuseseră cumpărați din piață, acum 7-8 ani, de la producători autorizați, apoi replantați. Trei « nași » au avut.
Îmi imaginez ce frumos ar fi crescut, începuse bine.
Îmi imaginez ce înalt ar fi ajuns peste ani .
Îmi imaginez ce mândru s-ar fi ridicat lângă ceilalți doi.
Îmi imaginez ce umbră, din ce în ce mai mare, ar fi lăsat peste stradă la ora amiezii.
Îmi imaginez ce răcoare ar fi simțit trecătorii de toate vârstele dacă s-ar fi oprit acolo.
Îmi imaginez ce binefacere ar fi fost și pentru caroseria mașinilor vecinilor în special.
Mai că am devenit poetă, chiar dacă nu mă pot apropia de mărul lui Beniuc …mai mult îmi imaginez.
Cireșelul a fost desfăcut tocmai de noi, cei care l-am plantat și apoi ne-am bucurat de roadele lui, de frumusețea lui, de umbra lui, câte au fost până acum.
Cireșelul va fi înlocuit cu altul, e mai ușor, cumva, decât cu omul.
Cum s-ar putea încheia ? Că s-a făcut compot ? Că s-au făcut poze trimise apoi rudelor și prietenilor? Că puțini vecini au observat dispariția lui de pe verticală ? Că s-a presupus comorbiditatea cireșlului pe fondul vijeliei naturii ? Că vom pune proptele preventive celorlalți copăcei ?
Am pierdut un cireșel, a rămas un text. E mult ? E puțin ? E bun schimbul ?
Pentru o notă optimistă, fotografia îi arată pe cei doi care vor continua, așteptându-l pe al treilea, să trăiască, să rodească, să facă umbră pământului… să sperăm.