Ecouri

Într-o tăcere abisală
de veacuri, ori abia venit
coboară timpul pe o scară
apoi îl urcă spre zenit

străbate spaţiul în secunde
îşi lasă vocea în abstract
se întrupează în cuvinte
ce în ecouri se despart

se ghemuieşte într-o noapte
cu stele scânteinde mii
ca să desfacă apoi ziua
în anotimpuri străvezii

urzeşte firele-n destine
veşmânt de miri ne ţese-n ac
ne-nvaţă alfabetul firii
şi-al sfinţilor care nu tac

îşi tot adaugă zerouri
între cândva şi ce va fi
totul pulsează-ntre ecouri
unde-nsemnăm şi noi o zi.