Frământări în versuri de Teodor EPURE. LA MARE

Teodor EPURE

LA MARE

Valurile mării s-au mai potolit,

Cerul este mereu albastru şi nesfârşit,

Razele soarelui pieziş mă ating,

Spre apus câmpuri de mirişte se-ntind.

Fata cu ochii negri şi cercei-n ureche,

Mi-a pregătit cafeaua-n nisipul fierbinte,

Ce n-aş da ca timpul,mersul să-şi abată

Şi fata să mă iubească ca altădată.

Pe-ntinsul albastru al mării încreţite

Nu-i o mişcare-n spaţiul de ceruri şi ape

Numai delfinii în lumea lor de peşti saltă

Înscriindu-se în forfota vieţii parcă.

Atunci în mine era o pace totală,

Fără margini şi- fără nicio teamă

Trăinicia-n pace şi-mpăcarea totală

E posibilă când vieţuieşti fără spaimă.