E satul tot mai trist

Or să mă-ntrebe țarina, izvorul
Și fluierul cu care tu jeleai…
Ce să le spun?… că-n ziua Învierii,
Tu ai plecat cu Îngerii în Rai.

Or să mă-ntrebe dealul tău, și via,
Cărarea, și pădurea, și Holmul…
Tătucă!… cum să le spun c-ai plecat…
În cimitir îți dormi de-acuma somnul.

Or să mă-ntrebe oamenii de tine,
Și strana, și biserica din sat,
Și rândunelele din cuibul de sub streșini…
Tătucă!… cum să le spun c-ai plecat.

O să mă-ntrebe via de pe coastă…
De ce nu vii, că a-nverzit de-acum,
Și megieșii… și salcâmii, tată!
Eu ce să mă fac, tătucă, ce le spun?

Că dorul te-a răpus, un dor prea mare
Și mama te-aștepta să-i spui de noi,
Dar mult mi-e teamă, tată, mult mi-e teamă!
Că nu mai vii nici tu, nicicând, ”napoi…

Or să mă-ntrebe ploile de tine…
Ce să le spun?… tăicuță! Eu nu știu…
În urmă-s lacrimi, doruri și-o poveste
În satul tot mai trist… și mai pustiu…