Ghiocul Trecând pe lâng-o şatră de ţigani, o ţigăncuşă frumuşică foc îmi cere pentru salbă câţiva bani de-argint; schimbul ei - să-mi caute-n ghioc. Îi spun pirandei că-i frumoasă; ea roşi; şi îi mai spun că mi-am pierdut norocul; ghiocu-şi pune la ureche şi-mi şopti:…
Sic transit gloria mundi Din hleiul lipiciosca o năpârcă,ies umbre jilave, bolnaveşi flămânde;tuşesc, şi scuipă,şi se cară-n cârcă,şi iar dispar în dedesubturilâncezânde. Erau simandicoase umbreleodinioară;erau tot una-una feţele,alteţele;aveau şi luna de pe cer,lachei la scară…Memento*:sic transit gloria mundi**, omule!*Memento, - lat.- Aminteşte-ţi, adu-ţi aminte de……
Dă-mi, Doamne, trupul înapoi! Spre-Acolo am plecat ieşind din tineprecum îşi lasă şarpele-n pământ cămeşa,o, trup al meu, sărmane trup,cu greu te-am părăsit şi lepădat de dorşi de durere, de suspin, şi de-ntristare. Precum un laş, precum un hoţ, ca un tâlharcare-a furat, care a…
Drumuri, drumuri… Toate drumurile, toate,toate-s drumuri pentru mers,toate-s căi improvizateprin întregul univers. Drumul scurt ori drumul lung,drumuri care duc departe,care nicăieri n-ajung,ne adună, ne desparte. Drum de cruce spre Golgote,ultim drum ori de-nceput,drum cu trepte, fără trepte,de urcat, de coborât. Drumuri jos şi drumuri sus,drumuri,…
Hologramă Prin noaptea grea de-atâta întuneric,că prea ţi s-a făcut urât în lutul greu,azi-noapte, un mângâi din pumnul micţi l-ai desprins din palmă pe obrazul meu. Mi-ai apărut bicisnică şi-mpuţinată,dar dorul tău de mamă încă dolofan;erai fără cuvânt şi-ngrijoratăde mult bolitul meu de peste an.…
Etern(nul) eter Etern eterul mă înconjuraşi-ntregul universcitea din carte.Eram în fiecare-atomşi nu erape nicăieri aproape ori departe. Ca funigeii, foi rupte printrecăi lacteezburau, oprindu-se prin galaxiicu stele.Mă cuprindea un dorde ducă după ele,cercam să plec spre-acel necunoscut,dar pe pământmai aveam treburi de făcut. Visam……
Scrisoare-n cer Acolo-n cer la voi e mamamea;s-o căutaţi,să-i daţi scrisoarea asta-aş vrea,să-i spuneţică sora mea cea mică e mare-acum;a fost şi ea bolnavă,dar astăzi a ieşit pe drum. Lăsaţi-o-n voie, de se aflăla strâmtoare,că e bătrânăşi, dacă înc-o dată moare,pe-acolo nu-s morminte,nici cruci,nici…
Am fost şi eu copil Am fost copil şi eu, odată, într-un an, într-o zi, într-un ceas. Şi-a fost frumos şi bine în ceasu-acela, în ceasu-acela de copil când n-aveam griji nici lacrimi pe obraz să se prelingă, nici părul nins şi, nici grimasa-‘ceea.…
Lie, ciocârlie de Vasile Popovici Vino prietene la mine, la ţară,să asculţi ciocârlia cântând, sfredelităîn ţinutul Dumnezeului! Când treci pe lângă mine-mi zici,uitându-te chiorâş şi cu resentiment:,, ghiolbanule!” ori ,,măi plăvane!”ori alte ţărănii.Şi nu mă supăr, orăşanule, pe tine.Ba, dimpotrivă, te respect.Respect şi pentru burgul…
Privesc spre cer - Sonet - Privesc spre cer ca în albastrul ochilorcules din cer şi-adus la tine pe pământ;cum sfinţii-şi pun să poarte aură de sfânt,l-ai pus să-mi văd făptura-n oglindirea lor. Privesc spre cer de parc-aş face-un legământcă de acolo-n nopţi senine se…
În mine-s amintirileCe le-am cules cu tine-atunciCând păsările de prin lunci„Îşi ciripeau” iubirile. Mă ţintuiesc privirileDin ochii tăi, şi trişti, şi-adânci.În mine-s amintirileCe le-am cules cu tine-atunci. În datum, primenirileNu îţi sunt date să le-arunci.Ne-au prins neîmplinirileDe parc-am încălcat porunci.În mine-s amintirile.
O tempora, o mores! ( Cicero ) O tempora, o mores!Obscen şi trist umor.Prezentul meu e-n urmă,Venind din viitor. În datum făr’ de ţel,Prin univers proscris,Mă-ntorc în Nicăieri;Exilul s-a prescris. Venind din viitor,Prezentul meu e-n urmă;Obscen şi trist umor,O tempora, o mores!
Poarta iadului Intraţi pe poarta iadului,intraţi!c-avem un iad bogatîn toate cele,avem femei,rachiu, tabulhanele,iar dracii noştri-s draciîmpieliţaţi. Intraţi, intrarea-i liberă,pe gratis,şi nu mai daţidouă parale la intrarecum daţi la circ,la Circul Mare,dar nu-ntrebaţi:,, Domine, quo vadis”?!* Că noi nu ne domnim,noi suntem dracisadea;noi n-avem coduri elegantenici…
Ora cumpenei N-aş vreaca înc-odată să te pierd;aş vrea de suflet,suflet să te prindă,că mâna mea-i bătrânăşi nu credcă poate-o mână-ntinsăsă mai prindă. Prin veşniciisă scotocesc acum,n-aş vreasă-nfrunţi neantulrisipirii,că vreme nu mai amsă-cerc alt drumdin nou,în căutarea regăsirii.
Odraslă a firii Atică-fée,- poem într-un vers,în care ai pus cu grijă toţi tropii,ţi-e trupul sălbatic ca floarea de şesşi-n ochi ţi-ai luat albastrul Caliopii. Răcoare şi sete ţi-s sâniica apa la ceasul fântânii,ciorchine în mustul zdrobiriişi vaier din mitul zidirii. Odraslă a datului…
Sete de albastru Mi-e sete şi dor de seninde albastru,de-o parte infimăde-albastru,atât cât să-mi pot regăsi privirilerătăcite, bolnave şi întrebătoare. Mi-e dor de geana păduriişi de frunzele care plâng(acolo)şi ele de dor de senin de albastru. Nu lăsa frunzele să se usuce,nici izvorul să…
Am ucis… Am ucis toate iubirilecare s-au prosternatdocile şi necruţătoarecu ele însele. Am ucis toate dorurileizvorâte din fântâni fără fund,nesecate. Am ucis toate îmbrăţişărileşi chiar dragostea maternă am ucis-o;eu, cu inima mea de piatrăşi cu dragostea mea zdrobită,chiar de piatradin sufletul meu. Mi-a mai…
Filosofăm Filozofăm când nu avem ce face, din plictiseală, ori că ne place, când nu avem răspunsuri la-ntrebări şi ori de câte ori, când întrebările-s exhaustive, imperative, cu, ori şi fără de motive că, de ce mai dăm cu stângu’-n dreptu’ pe aici că şi…
Meteor - In Memoriam Mihai Eminescu - Îţi iroseşti lucirea-nspaţii goale,golitede repere şi minuni;străbaţiimensităţi celeste şi genunişi nu-ntâlneşti,nici deal nici vale,pe unde au călcatdesculţe goale,ducândpe umăr gol şi ars de soareulcior,ori întâlnind pe calefeciorcu braţ vânjos şi tare. Apari ca temeraruldin povestea vechepe geanăpentru-a străluci…
Gentillesse Autor, Vasile Popovici (sursa: Revista ,,Agata Literară”, www.agata.ro ) Eu sunt poet, iubito! şi-ţi pot da tot ce vrei, îţi dau 2-3 luceferi, dar ce să faci cu ei? Te pot plimba în voie cu Carul mare-ori Mic, pe drumuri de lactee, prin Marele…
Mi-e dor de mine Mi-e dor de mine, dar nu-mi cade lacrima pe dorul infinit şi ucigaş care-mi dă viaţă; îmi lăcrimează sufletul şi inima, că eul meu în mine de-abia se mai agaţă. Mi-e dor de mine , - acela din copilărie, neprihănit şi…
Tu eşti fata… (variantă) Mariei Cozma – Paris(acum pe Coasta de Azur) Tu eşti fata… care poţi să mi-l ucizi pe Lucifer - poemul meu la care ţin ca la copilul meu – şi mă poţi din amintire şterge ca pe un vers alexandrin ori…
Materia respiră Materia respiră sfinţenie divină, cu cioburi din big bang e-mpresurată sfera; în mâini buchet să prind, ce fragedă lumină! hiperboreecă, aceeaşi hemisfera. Nemărginiri din capete de infinituri din minus înspre plus, iar de la plus la minus; grăbim pe căi lactee fără de…
Liniştea de după furtună Mai las’, iubito, să închid fereastra să sechestrez un univers în noi să simt a magmei scurgere-n şuvoi să fie-ntreg potopu-n noaptea asta. . Prin noi, fluid universal să curgă, să se pogoare din senin fortuna, să se ogoaie-n linişte furtuna,…
Bulgăre de poezie Aruncă-mi draga mea, aruncă-mi pe sicriu un bulgăre de poezie! În loc de lutul greu şi lipicios ca un limax, ca o năpârcă, aruncă-mi tropi şi rime, şi măsuri, şi ritmuri. Aruncă-mi, draga mea, un bulgăre de poezie să se sfârâme-n tropi,…